Comandantul Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN), viceamiral Aleksandr Moiseev, a declarat, pe 03.12.2018, cu ocazia începerii noului an de instrucție, că, pe termen scurt, în dotarea FRMN vor fi introduse patru nave de luptă noi.
“Până la sfârșitul anului 2018 vor fi primite nava mică purtătoare de rachete Orekhovo-Zuevo, dragorul Ivan Antonov și nava de patrulare Vasili Bykov, iar la începutul anului 2019 nava de patrulare Dmitri Rogachev”, a precizat Moiseev.
Acesta a adăugat că, în ultimii ani, a fost refăcută integral structura de submarine și au fost introduse în dotare complexe de rachete de coastă de tip Bal și Bastion, care acoperă tot teritoriul Mării Negre. Pe lângă acestea, au fost primite trei fregate, nave mici purtătoare de rachete și alte tipuri de nave, care îndeplinesc misiuni în Marea Neagră și în Marea Mediterană. Și Aviația flotei a primit tehnică nouă, ca de exemplu avioanele de vânătoare Su-30SM, a menționat Moiseev.
Anterior s-a anunțat că, în anul 2019, vor finaliza testele și vor fi introduse în înzestrarea FRMN alte două nave mici purtătoare de rachete, dotate cu rachete de tip Kalibr, precum și remorcherul maritim Serghei Balk.
Comentariu remnmilitaryblog.com: Pe lângă nava de patrulare Dmitri Rogachev, Proiect 22160, în 2019, FRMN va mai primi alte două nave mici purtătoare de rachete, respectiv Ingushetia, Proiect 21631, și Kozelsk (fostă Shtorm), Proiect 22800.
Ținând cont de faptul că, în prezent, FRMN dispune de 10 platforme purtătoare de rachete de croazieră Kalibr, între care șase submarine și patru nave de suprafață, înseamnă că la sfârșitul anului 2018 va avea 12 platforme, iar la sfârșitul anului 2019 va dispune de 15 platforme de acest fel.
Toate aceste nave de suprafață și submarine ale FRMN reprezintă o amenințare directă la adresa securității României.
Sursa: tass.ru.