Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a informat, pe 04.18.2018, că echipajele submarinelor Rostov pe Don și Stary Oskol ale Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) desfășoară un complex de activități de pregătire pentru luptă în poligoane navale din Marea Neagră.
Militarii au efectuat pregătirea submarinelor pentru ieșirea de urgență pe mare, în raioanele indicate, cu îndeplinirea ulterioară a misiunilor de descoperire, escortare și distrugere a țintelor navale și de coastă ale adversarului conditional, cu ajutorul lansărilor electronice de rachete.
În continuare, echipajele vor efectua scufundări la mare adâncime, cu așezarea submarinului pe fundul marii, precum și algoritmul de acțiuni pentru controlul submarinului în timpul unei urcări de urgență la suprafață.
Comentariu remnmilitaryblog.com: FRMN dispune de șase submarine noi Proiect 636.3, dotate cu complexe de rachete Kalibr-PL, care fac parte din Brigada 4 Submarine – Novorossiysk a Bazei Navale – Novorossiysk. Patru dintre acestea, B-237 Rostov pe Don, B-261 Novorossiysk, B-262 Stary Oskol și B-265 Krasnodar, se află în Marea Neagră, iar alte două, B-268 Veliky Novgorod și B-271 Kolpino, sunt dislocate în Punctul de Asigurare Tehnico-Materială al Forțelor Navale din portul sirian Tartus.
Începând din 03.10.2018, s-au aflat pe mare submarinele B-265 Krasnodar și B-261 Novorossiysk. Pe 11.10.2018, submarinul B-265 Krasnodar a executat elementul de pregătire pentru luptă denumit poziționarea la sol, care este obligatoriu pentru ciclul anual de instruire al echipajelor de submarine. Pentru marinari, este important nu numai să se realizeze coerența acțiunilor într-o astfel de situație, ci și să se pregătească psihologic pentru aceasta. În contextul unei acțiuni reale, poate apărea o situație în care un submarin trebuie să se așeze pe sol pentru a se ascunde de adversar și a evita detectarea de către acesta. De asemenea, submarinul poate sta pe sol atunci când are nevoie de reparații în modul complet dezactivat, pentru efectuarea unei operații medicale în stare staționară sau pentru economisirea de energie electrică.
Pe 24.11.2018, în cadrul unui exercițiu al Brigăzii 4 Submarine – Novorossiysk, submarinele B-265 Krasnodar și B-261 Novorossiysk au exersat ieșirea de urgență pe mare și deplasarea într-un raion indicat.
În concluzie, se poate aprecia că submarinele au fost împărțite “pe perechi” și desfășoară activități de instrucție pe mare, prin rotație. În timp ce două submarine se află pe mare, celelalte două sunt în bazele navale, unde sunt desfășurate lucrări de mentenanță a submarinelor, sunt odihnite echipajele sau desfășoară activități de pregătire teoretică. Acest lucru este valabil în Marea Neagră. Probabil, în estul Mării Mediterane acțiunile se desfășoară cu un submarin pe mare și un submarin în baza navală.