“Pentru a înțelege criza ucraineană, trebuie înțeleasă mai întâi poziția SUA”. Această declarație a fost făcută de fostul președinte american Barack Obama, pe 03 februarie 2015, în cadrul unui interviu pentru CNN, când a făcut următoarea mărturisire: “Putin a fost prins pe picior greșit de manifestațiile de pe Maidan și de faptul că noi am obținut o schimbare de putere în Ucraina”.

Ei bine, dar de ce au fost Statele Unite “mediator” în Ucraina?

Pentru SUA, Marea Neagră are o importanță geostrategică colosală.  În primul rând, Marea Neagră înconjoară Federația Rusă dinspre sud, păstrează strâmtorile, menține controlul asupra Europei de Est, asigură controlul în Caucaz și de acolo accesul în bazinul Mării Caspice și, bineînțeles, controlul asupra Turciei.

Strategia SUA în Marea Neagră

1. Prima inițiativă americană a fost luată în 2014, când au fost primite în NATO Bulgaria și România. SUA au intrat astfel în porturile acestor țări prin intermediul NATO.

2. Al doilea pas a fost făcut prin Georgia: Mikhail Saakașvili, care a venit / a fost adus la putere ca rezultat al “Revoluției trandafirilor” din 2003, și-a transformat țara într-un cap de pod american împotriva Federației Ruse. În timpul reuniunii miniștrilor de externe din cadrul statelor membre NATO, Georgiei i s-a descshis ușa pentru aderarea la Alianță. În timpul summitului din 02-04 aprile 2008, a fost anunțată obligația de a adopta în Parlament documentele de reglementare pertinentă a aderării.

Acestei politici pro-occidentale a lui Saakașvili i s-au opus sud-osetinii, care au solicitat independența într-un referendum, pentru care au votat 90% dintre participanți. Saakașvili, profitând de invitația de aderare la NATO, a atacat Osetia de Sud pe 08 august 2008. Răspunsul militar al Federației Ruse a fost dur; Saakașvili, care nu a reușit să obțină sprijinul așteptat din partea SUA, a fugit! (În anii următori, a fost guvernator în Ucraina și, prin urmare, și-a pierdut cetățenia georgiană!)

3. A treia inițiativă a fost luată în Ucraina. În primul rând, în 2003, a fost lansată “Revoluția Portocalie”. După aceasta, ca și în cazul Georgiei, în 2006 a fost deschisă ușa pentru aderarea la NATO. Însă, în Ucraina a apărut o administrație nouă, care nu a preluat poziția pro-americană. Apoi, Statele Unite, după cum a recunoscut Obama, au provocat o lovitură de stat, ca rezultat al evenimentelor din Maidan în 2014 și l-au răsturnat pe Ianukovici.

De data aceasta, răspunsul Federației Ruse a fost foarte greu: a anexat Crimeea și a susținut sentimentele separatiste pro-ruse în estul Ucrainei! În plus, Federația Rusă, construind un pod peste Strâmtoarea Kerci, care leagă Crimeea de continent, a făcut pași pentru a transforma Marea Azov într-o mare închisă.

Războiul energetic

Cu toate acestea, problema Ucrainei, în virtutea dimensiunii sale energetice, nu se referă numai la Statele Unite și Federația Rusă, ci, în același timp, și la Germania / UE și Turcia.

La urma urmei, faptul că Germania, care este cel mai mare consumator de gaz natural rusesc, într-un volum de 50 de miliarde de metri cubi pe an, va primi gaze din Federația Rusă prin Marea Baltică, ocolind Ucraina și Polonia, reduce importanța Ucrainei ca țară de tranzit și reduce dependența Berlinului de Washington.

La fel ca și Turkish Stream, ce va transmite gazul rusesc prin Marea Neagră spre Turcia (și de acolo spre sud și sud-estul Europei), va reduce și “valoarea tranzitului” prin Ucraina.

De exemplu, secretarul american al energiei, Rick Perry, a declarat: “Vom continua să ne opunem Nord Stream 2 și Turkish Stream (12.11.2018)”. Șeful Consiliului ucrainean pentru problemele pieței gazelor naturale, Leonid Unigovski, atrăgând atenția asupra faptului că, după finalizarea construcției conductei turcești, tranzitul gazelor naturale prin Ucraina va scădea cu 13 miliarde de metri cubi pe an, a spus că toate eforturile ar trebui să se îndrepte spre împiedicarea construirii unei a doua linii de conducte (22.11.2018).

În plus, într-o declarație comună privind parteneriatul strategic dintre Statele Unite și Ucraina, cele două țări au subliniat că vor continua să-și coordoneze eforturile pentru a opri construcția gazoductelor Nord Stream 2 și Turkish Stream (16.11.2018).

Ținând cont că, în 2017, tranzitul gazului rusesc prin Ucraina a ajuns la 94 de miliarde de metri cubi, amploarea războiului energetic este foarte clară.

Cinci obiective ale provocării

Având în vedere această imagine, obiectivele provocării recente a SUA și Ucrainei legate de încercarea de a desfășura ilegal trei nave de luptă în Strâmtoarea Kerci pot fi evidențiate astfel:

1) crearea unui climat politic pentru deschiderea unei baze americane în Ucraina;

2) dislocarea navelor SUA / NATO în Marea Neagră și în apropierea Mării Azov;

3) deschiderea unei baze ucrainene pe litoralul Mării Azov;

4) împiedicarea Federației Ruse să creeze noi rute energetice și  slăbirea acesteia din punct de vedere economic;

5) reducerea presiunii asupra lui Poroșenko în politica internă și amânarea alegerilor din Ucraina.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Articolul original a fost scris de Mehmet Ali Guller pentru publicația turcească Cumhuriyet. Acesta poate fi vizualizat la adresa: http://www.cumhuriyet.com.tr/koseyazisi/1158361/Ukrayna_krizinde_ABD_nin_5_hedefi.html#

Sursa: diana-mihailova.livejournal.com.