Federația Rusă a dislocat în Venezuela două bombardiere strategice Tu-160

Departamentul pentru informare și comunicații în masă al Ministerului rus al Apărării a anunțat că, pe 10.12.2018, două bombardiere strategice de tip Tu-160 au sosit în Venezuela.

“Două bombardiere strategice Tu-160, un avion greu de transport An-124 și un avion de tip Il-62 aparținând Forțelor Aerocosmice au efectuat zboruri de pe aerodromuri din Federația Rusă și au aterizat pe aeroportul intenațional Maiquetia din Venezuela”, se arată în comunicatul de presă.

Reprezentanții Ministerului rus al Apărării au menționat că zborul avioanelor s-a desfășurat deasupra Mării Barents, Mării Norvegiei, Oceanului Atlantic și Mării Caraibilor, în strictă conformitate cu regulile internaționale de întrebuințare a spațiului aerian. “În timpul zborului, piloții Forțelor Aerocosmice au parcurs peste 10.000 de kilometri”, s-a precizat la minister.

Avioanele Tu-160 au fost escortate pe anumite porțiuni ale traiectului de zbor de avioane de vânătoare F-16 ale Forțelor Aeriene ale Norvegiei.

După cum a anunțat Ministerul rus al Apărării, la ceremonia de întâmpinare a aeronavelor au participat ministrul apărării din Venezuela, generalul Vladimir Padrino Lopez, și reprezentanți ai Ambasadei Federației Ruse din Venezuela.

Avioanele Tu-160 nu au zburat pentru prima dată în Venezuela. Anterior, zboruri similare au avut loc în septembrie 2008 și în octombrie-noiembrie 2013.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Dislocarea de avioane strategice rusești și probabil și de nave de luptă în Venezuela trebuie interpretată ca un răspuns în oglindă al Federației Ruse față de măsuri similare întreprinse de SUA, respectiv dislocarea de bombardiere strategice în statele baltice și de nave de luptă în Marea Neagră.

În același timp, prin întâlnirile la nivel înalt realizate în perioada noiembrie-decembrie 2018, Federația Rusă își pregătește terenul pentru o eventuală dislocare de rachete în Venezuela și Cuba, în urma denunțării de către SUA a Tratatului INF. O astfel de măsură va fi implementată doar în cazul în care SUA vor disloca rachete cu rază scurtă și medie de acțiune în Europa.

În ceea ce privește bombardierele strategice Tu-160, trebuie spus că, în prezent, Federația Rusă dispune de 16 avioane operaționale de acest tip, toate fiind dislocate pe aerodromul din Engels (Regiunea Saratov). Este de remarcat faptul că, de fiecare dată, în Venezuela au fost deplasate alte avioane Tu-160 din dotarea Aviației cu rază lungă de acțiune (Aviația Strategică). Astfel, prima dată, pe 10.09.2008, în Venezuela au sosit avioanele Aleksandr Molodchiy (număr de bord 07 roșu, număr de înregistrare RF-94106) și Vasiliy Sen’ko (număr de bord 11 roșu, număr de înregistrare RF-94114). A doua oară, pe 28.10.2013, în Venezuela au fost deplasate avioanele Aleksandr Golovanov (număr de bord 05 roșu, număr de înregistrare RF-94104) și Aleksandr Novikov (număr de bord 12 roșu, număr de înregistrare RF-94109). Cele două avioane sosite în Venezuela pe 10.12.2018 sunt Nikolay Kuznetsov (număr de bord 10 roșu, număr de înregistrare RF-94100) și Vasili Reshetnikov (număr de bord 02 roșu, număr de înregistrare RF-94102).

Surse: tass.ru, militarynews.ru, ria.ru, tvzvezda.ru.

Lasă un comentariu