Două bombardiere strategice de tip Tu-160 aparținând Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse au sosit în Venezuela, aterizând în cadrul Bazei Aeriene Libertator. Avioanele rusești de acest tip nu se află pentru prima dată în America Latină. Noile zboruri cu avioanele Tu-160 în Venezuela au loc, practic, la exact 10 ani de la prima vizită în această țară – două bombardiere au aterizat pe același aerodrom Libertador în septembrie 2008.
Evaluând acest zbor, mulți observatori au vorbit despre caracterul său demonstrativ – apariția bombardierelor strategice, capabile să transporte rachete cu rază lungă de acțiune cu focoase nucleare, practic “în curtea americană”, arăta ca un contraargument clar pentru planurile de desfășurare a infrastructurii militare americane în Europa. Zona a fost aleasă “cu semnificație” – în mod tradițional, sistemul de apărare antiaeriană a continentului nord-american (NORAD) s-a concentrat pe descoperirea și interceptarea țintelor care pătrund în zona de responsabilitate din nord, nord-vest și nord-est. Riscul apariției unei amenințări din partea de sud, ca urmare a deteriorării în continuare a relațiilor cu Federația Rusă, a fost, în aceste condiții, o surpriză destul de neplăcută.
Desigur că, acest zbor în sine nu poate împiedica dezvoltarea evenimentelor în direcția unui nou război rece, dar arată o direcție. Aviația cu rază lungă de acțiune a Forțelor Aeriene Ruse (care a devenit ulterior parte a noilor Forțe Aerocosmice) a intrat în arena politică, în calitate de instrument de proiectare a forței la mare distanță de teritoriul Federației Ruse, ceea ce a fost o inovație clară în practica rusească: până în 2008, bombardierele strategice sovietice sau rusești nu au fost folosite în astfel de scopuri, toate zborurile aparatelor de atac în afara teritoriului continental al URSS erau deasupra apelor Oceanelor Arctic și Pacific, pe cele mai probabile rute ale unor atacuri viitoare într-un conflict nuclear mondial.
Pe distanțe lungi, până la țărmurile exotice, în primul rând, au plecat aeronavele de cercetare Tu-16R, precum și Tu-95RT și avioanele de patrulare navală Tu-142 din cadrul Aviației navale a Forțelor Navale ale URSS, construite pe baza avioanelor Tu-95.
După prăbușirea URSS, activitatea Aviației cu rază lungă de acțiune a fost redusă în mod drastic, iar zborurile efectuate de bombardierele acesteia, chiar și deasupra apelor “interne” ale Arcticii și Pacificului de Nord-Vest, au devenit foarte rare. Aceste zboruri au fost reluate pe baze permanente în august 2007, iar zborul spre Venezuela, la doar un an de la reluare, a fost un gest destul de semnificativ.
Noul rol al Aviației cu rază lungă de acțiune a fost confirmat în anul 2015: campania siriană a reprezentat debutul în luptă pentru bombardierele strategice de tip Tu-160 și Tu-95MS, care, pentru prima dată, au întrebuințat rachete de croazieră nu în poligoanele de testare, ci în scopuri reale – chiar dacă nu în locurile în care s-a presupus întrebuințarea lor în momentul dezvoltării acestor aparate. Avionul Tu-160 a întrebuințat, în cursul acestui conflict, printre altele, cele mai noi rachete de croazieră H-101, a căror rază de acțiune, potrivit informațiilor disponibile, se apropie de 5.000 de kilometri. În ziua “debutului” pentru avioanele Tu-160, pe 17 noiembrie 2015, lansările de rachete s-au desfășurat de pe teritoriul Iranului, iar apoi, pe 18 și 19 noiembrie, de pe teritoriul Federației Ruse, cu zborul acestora peste teritoriile Marii Caspice, Iranului și Irakului.
Ulterior, avioanele Tu-160 au fost întrebuințate de mai multe ori, inclusiv zburând în jurul Europei și lansând rachete din spațiul aerian neutru de deasupra Mării Mediterane. Aceste zboruri au fost, de asemenea, evaluate de către observatori în primul rând ca demonstrații ale capabilităților aeronavei.
Noul zbor către Venezuela are loc într-o situație mult mai tensionată decât în timpul vizitei efectuate cu un deceniu în urmă și are două înțelesuri evidente. În primul rând, Federația Rusă demonstrează sprijinul pentru Venezuela, căreia intenționează, de asemenea, să-i ofere asistență economică, inclusiv prin furnizarea de cereale și de sprijin tehnic pentru sistemele de arme furnizate anterior. În al doilea rând, în condițiile întăririi forțelor americane din Europa, zborurile avioanelor Tu-160 devin presiuni militare directe – asemănătoare cu cele ale distrugătoarelor americane cu rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune, care apar, din când în când, în apropierea coastelor Federației Ruse.
Rămâne în continuare deschisă problema tipului de armament care se află în compartimentele interne ale avioanelor Tu-160. Potrivit unei surse a Izvestia din mediul militar, cel mai probabil, avioanele poartă rachete de luptă, dar fără încărcături nucleare. “Indiferent ce rachete nucleare sau nenucleare au purtat bombardierele strategice Tu-160 în timpul acestui zbor, posibilitățile lor sunt foarte mari. În raza de acțiune a rachetelor, chiar și în timpul unei lansări ipotetice din spațiul aerian al Venezuelei, se află cea mai mare parte a teritoriului continental al SUA, până la Munții Stâncoși în vest, iar în partea de nord, în zona rachetelor H-101 intră și partea sud-estică a Canadei, inclusiv Golful Hudson și Peninsula Labrador. Având în vedere expunerea scăzută pentru radare și o mare acuratețe a loviturilor, acestea reprezintă o amenințare gravă la adresa celor mai importante facilități strategice din SUA”, a declarat sursa pentru Izvestia.
Avionul de tip Tu-160, care a fost lansat pentru prima dată în serie în a doua jumătate a anilor 1980, nu a avut timp să ocupe poziția care i-a fost destinată în cadrul Aviației cu rază lungă de acțiune. În momentul prăbușirii URSS, toate avioanele de luptă de acest tip se aflau în Ucraina. Opt dintre acestea, precum și trei bombardiere Tu-95MS, au fost mai târziu transferate în Federația Rusă, în contul datoriilor pentru gazele naturale, restul fiind distruse. În plus, Federației Ruse i-au fost predate 575 de rachete de croazieră H-55, după ce anterior, de pe teritoriul Ucrainei, fuseseră retrase ogivele nucleare pentru rachetele de acest tip.
În prezent, Forțele Aerocosmice ale Federației Ruse dispun de 16 avioane de tip Tu-160, care sunt modernizate la versiunea Tu-160M1. Numărul de avioane pregătite pentru luptă este estimat de diferiți specialiști la 10-12 aparate. Este dificil să considerăm acest număr ca fiind mic, ținând cont de caracteristicile aeronavei, fiecare dintre acestea putând transporta până la 12 rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune, cu focoase nucleare. În cadrul Aviației cu rază lungă de acțiune, avioanele Tu-160 ocupă o nișă pentru misiuni speciale, la fel ca bombardierul american B-2. În timp ce aeronava americană poate să depășească liniile de apărare antiaeriană ale adversarului datorită vizibilității reduse pe radare, avionul Tu-160 operează în genul de accelerare supersonică la altitudini joase.
Împreună cu acestea, încă din anii 2000, Federația Rusă se gândea să reia producerea avionului Tu-160. În 2015, Forțele Aerocosmice și-au anunțat intenția de a achiziționa cel puțin 50 de avioane de acest tip. Contractul pentru primele 10 aparate a fost încheiat în aprilie 2018 și se presupune că, pe măsură ce aeronava își va regăsi cadența, producția va fi mărită și, ca rezultat, vor fi livrate patru aeronave de acest tip pe an.
Se presupune că primele avioane de tip Tu-160M2 din producția de serie vor fi transferate Forțelor Aerocosmice în anul 2023. Avioanele Tu-160 construite anterior, inclusiv versiunile modernizate ale modelului Tu-160M1, vor fi supuse unei noi modernizări, cu înlocuirea echipamentelor de bord, și vor obține indexul Tu-160M.
Teoretic, modernizarea avionului Tu-160 și producerea sa într-o formă actualizată ar trebui să devină o punte, care să conducă Întreprinderea de avioane din Kazan spre producerea unui avion de generație nouă, creat în cadrul proiectului PAK DA – un complex de aviație de perspectivă al Aviației cu rază lungă de acțiune. Se estimează ca această aeronavă să decoleze în a doua jumătate a anilor 2020, iar producția în serie să înceapă, în mod evident, în anii 2030.
https://www.mediafax.ro/externe/casa-alba-doua-dintre-bombardierele-rusesti-vor-parasi-vineri-venezuela-17784163
ApreciazăApreciază