În cadrul unei emisiuni a canalului de televiziune “112 Ucraina”, comentând incidentul din Strâmtoarea Kerci, fostul ministru ucrainean al apărării, general de armată Aleksandr Kuzmuk, a declarat, pe 25.12.2018, că Ucraina a devenit o povară pentru țările europene și una iritantă pentru SUA.
“Este greu de făcut o evaluare sinceră, iar aceasta nu este una pozitivă. Devenim iritanți pentru Europa și America. Le facem greutăți. Eu așa simt”, a precizat Kuznuk.
Anterior, fostul ministru de externe german, Sigmar Gabriel, a declarat, după provocarea din Strâmtoarea Kerci, că Ucraina încearcă să atragă Germania într-un război cu Federația Rusă. Potrivit acestuia, “cel mai grav lucru” care i s-ar poate întâmpla Ucrainei ar fi pierderea sprijinului politic. Fostul ministru a admis că acest lucru este posibil, deoarece țările occidentale “se arată obosite de problemele ucrainene” și, din ce în ce mai des, indică faptul că autoritățile de la Kievul trebuie să-și rezolve problemele pe cont propriu.
Comentariu remnmilitayblog.com: Principalii susținători ai actualului regim politic de la Kiev sunt SUA și Marea Britanie. Celelalte state occidentale, deși au susținut măsurile propuse împotriva Federației Ruse într-o serie de organizații internaționale (NATO, UE, ONU, Consiliul Europei) sunt mai nuanțate în relațiile cu Ucraina și nu sunt dispuse să sprijine statul ucrainean în toate demersurile sale. Probabil că, sub amenințarea spectrului războiului, acestea vor face un pas în spate și nu vor risca o eventuală confruntare militară cu Federația Rusă. Ce vor face SUA și Marea Britanie în cazul izbucnirii unui conflict armat ruso-ucrainean? Este greu de spus în acest moment. Însă, ținând cont de faptul că Ucraina nu este țară membră NATO, iar SUA nu au obligația sprijinirii acesteia în orice condiții, se poate aprecia că, totuși, nici măcar partea americană nu va merge atât de departe, încât să se angajeze direct de partea Ucrainei împotriva Forțelor Armate ale Federației Ruse.