Zbor al unui avion american de cercetare strategică în proximitatea Peninsulei Crimeea

Din monitorizarea datelor surselor de aviație occidentale rezultă că, pe 27.12.2018, un avion de cercetare strategică de tip RC-135V al Forțelor Aeriene ale SUA a efectuat un zbor lung în apropierea Peninsulei Crimeea, precum și mai multe treceri spre sudul Strâmtorii Kerci.

Potrivit informațiilor furnizate, avionul american cu număr de bord 64-14841 și indicativ HARK51, care a decolat de la baza aeriană Souda Bay de pe Insula Creta, a zburat mai mult de trei ore în largul coastelor Crimeii, inclusiv în sud-vestul și sudul peninsulei. În timpul zborului, acesta a făcut, de asemenea, cel puțin patru treceri în partea de sud a Strâmtoarea Kerci.

În zona Sevastopolului, aeronava, care este capabilă să efectueze cercetarea radioelectronică la sute de kilometri în adâncimea teritoriul adversarului, s-a apropiat de coastele Federației Ruse la o distanță de aproximativ 50 de kilometri.

Cu toate acestea, avionul de cercetare a zburat în spațiul aerian internațional situat deasupra Mării Negre, fără să încălce frontiera rusă.

Potrivit surselor de aviație, de pe aerodromul Belbek din Crimeea a fost ridicat un avion de vânătoare Su-27 pentru escortarea avionului american de cercetare. Alte surse au susținut că a fost vorba, de fapt, despre un avion de vânătoare de tip Su-30.

Potrivit datelor aflate la dispoziție, după incidentul cu navele ucrainene din zona Strâmtorii Kerci, avioanele de cercetare americane au început să facă, în mod regulat, zboruri de multe ore în apropierea coastelor rusești de la Marea Neagră. În acestea sunt implicate avioane RC-135, aparate de zbor fără pilot grele cu rază lungă de acțiune RQ-4B, precum și avioane de patrulare anti-submarin P-8A Poseidon. În plus, după incidentul din Strâmtoarea Kerci, au început să apară frecvent în apropierea granițelor maritime ale Federației Ruse la Marea Neagră și avioane britanice de cercetare RC-135.

Surse: militarynews.ru, twitter.com/AircraftSpots.

Lasă un comentariu