În anul 2018, navele Flotei ruse din Marea Neagră au petrecut pe mare peste 5.000 de zile

Departamentul asigurare infromațională al Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) a anunțat, pe 30.12.2018, că, în anul 2018, navele FRMN au petrecut pe mare de două ori mai mult decât era planificat și au parcurs o distanță de 15 ori mai mare decât ecuatorul.

“În anul 2018, navigația navelor FRMN a depășit indicatorul planificat de peste două ori. Echipajele acestora s-au aflat pe mare peste 5.000 de zile și au parcurs aproximativ 330.000 de mile marine (peste 600.000 de kilometri)”, se arată în comunicatul de presă.

Navele din cadrul FRMN au îndeplinit misiuni atât în Marea Neagră, cât și în Marea Mediterană.

“Creșterea indicatorilor de navigație ai FRMN sunt legați de mărirea numărului de marșuri la distanță ale navelor de luptă și auxiliare, care s-au aflat permanent în compunerea Grupării navale operative a Forțelor Navale din Marea Mediterană. În timpul primului exercițiu interflote din istorie executat în Marea Mediterană, Scutul Oceanului-2018, desfășurat cub conducerea comandantului-șef al Forțelor Navale, în zonă s-au aflat, în același timp, 18 nave de luptă și auxiliare din cadrul FRMN”, a precizat Departamentul asigurare infromațională.

Comentariu remnmilitaryblog.com: În prezent, în compunerea Grupării navale operative a Forțelor Navale din Marea Mediterană se află șase nave de luptă și auxiliare ale FRMN, între care: submarinele Veliky Novgorod și Kolpino. fregata Amiral Makarov (comandată de căpitan rang II Grigori Breev), dragorul maritim Ivan Golubets (căpitan rang III Andrei Shalyghin), petrolierul Iman (Vladimir Abramenko) și remorcherul SB-31 (Evgheni Dyakosky). De asemenea, atelirul plutitor PM-56 se pregătește pentru plecarea în misiune, urmând să înlocuiască în portul Tartus o navă similară a Flotei din Marea Baltică).

În anul 2018, în structura Grupării navale operative a Forțelor Navale din Marea Mediterană s-au aflat nave de luptă și auxiliare ale Flotei de Nord, Flotei din Marea Baltică și FRMN, care au îndeplinit misiuni strategice și au dejucat un atac cu rachete planificat al Forțelor Navale din SUA, Marea Britanie și Franța.

Din partea FRMN, în anul 2018, la misiunile din Marea Mediterană au participat submarinele Veliky Novgorod și Kolpino, nave mari de desant, fregatele Amiral Makarov, Amiral Essen și Amiral Grigorovici, fregatele Smetliviy și Pytliviy, dragoarele Turbinist, Valentin Pikul și Ivan Golubets, nava purtăoare de rachete Vyshniy Volochek, petrolierele Ivan Bubnov și Iman, ateliere plutitoare, remorchere navale și de salvare și vedete cu diferite destinații.

În anul 2019, este planificată deplasarea în Marea Mediterană a noilor nave întroduse recent în dotarea FRMN: nava purtătoare de rachete Orekhovo-Zuevo, nava de patrulare Vasili Bykov și nava de salvare Căpitan Guriev.

Surse: ria.ru, tass.ru.

Lasă un comentariu