Departamentul pentru informare și comunicații în masă din cadrul Ministerului rus al Apărării a anunțat, pe 04.01.2019, că Forțele Navale intenționează ca, în anul 2019, să continue perfecționarea tehnologiei în vederea scufundării scafandrilor la o adâncime record de 450 de metri. Anterior, scafandrii militari ruși au reușit să coboare la 416 metri.
“Până în anul 2020, este planificat ca de pe nava dee salvare Igor Belousov să se realizeze implemntarea, în condiții maritime, a tehnologiei care va permite scufundarea scafandrilor la o adâncime de 450 de metri”, se arată în comunicatul de presă.
Reprezentanții Ministerului Apărării au precizat că această activitate va reprezenta o continuare a scufundării la 416 metri realizate de scafandrii de salvare în 2018, care “este un record al Forțelor Navale și a fost atins pentru prima dată în istoria țării”.
În anul 2017, scafandrii flotei au realizat două scufundări, într-un aparat special, la o adâncime de 317 metri, cu acces la sol, în zona poligonului de teste de adâncime al Flotei din Oceanul Pacific.
Ministerul Apărării a informat că, în timpul URSS, adâncimea maximă de scufundare a scafandrilor a fost de 307 metri și a fost atinsă în anul 1986.
Comentariu remnmilitaryblog.com: Igor Belousov este o navă de salvare din clasa oceanică, fiind prima navă din cadrul Proiectului 21300S, clasa Delfin.
Aceasta aparține Detașamentului 79 Avarie-Salvare din Vladivostok al Flotei ruse din Oceanul Pacific. Nava se află în exploatare din 25.12.2015.