Departamentul pentru informare și comunicații în masă din cadrul Ministerului rus al Apărării a anunțat, pe 07.01.2019, că fregata Pytlivy a Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) desfășoară un complex de acțiuni pentru monitorizarea activităților din Marea Neagră ale navei de desant USS Fort McHenry (LSD 43) aparținând Forțelor Navale ale SUA.
Reprezentanții ministerului au informat că nava americană a intrat în Marea Neagră pe 06.01.2019, la ora 21.00 (ora Moscovei).
„Potrivit datelor aflate la dispoziție, în dimineața zilei de 07.01.2019, nava de desant Fort McHenry a intrat în portul românesc Constanța”, se arată în comunicatul de presă.
Nava face parte dintr-un grup naval de asalt al Forțelor Navale ale SUA, format din nave de desant, care se află în estul Mării Mediterane. Din acesta mai fac parte navele de desant USS Kearsarge (LHD 3) și USS Arlington (LPD 24). Grupul a intrat în acvatoriul Mării Mediterane pe 31 decembrie 2018.
După incidentul ruso-ucrainean din zona Strâmtorii Kerci din 25.11.2018, în luna decembrie, în Marea Neagră s-a mai aflat nava de cercetare Echo a Forțelor Navale ale Marii Britanii. Aceasta a efectuat vizite în porturile Odesa (Ucraina), Constanța (România), Batumi (Georgia) și Istanbul (Turcia).
Comentariu remnmilitaryblog.com: Federația Rusă desfășoară în mod curent activități de monitorizare a navelor străine, îndeosebi din statele membre NATO, aflate în Marea Neagră. Însoțirea acestora este efectuată cu nave de lupă, nave auxiliare (de cercetare) sau cu avioane și elicoptere ale Aviației FRMN.
Uneori, acțiunile desfășurate de navele și aparatele de zbor ale Federației Ruse au un caracter agresiv, vizând intimidarea adversarului.