Ideea retragerii Statelor Unite din NATO ar putea deveni din nou de actualitate, președintele american, Donald Trump, fiind nemulțumit de cheltuielile scăzute pentru apărare ale statelor europene membre ale Alianței Nord-Atlantice.

Informații despre faptul că președintele american se gândește serios la posibilitatea retragerii țării din NATO au apărut în presa din SUA, care a citat înalți oficiali de la Casa Albă. Astfel de idei au fost exprimate de Donald Trump de mai multe ori în anul 2018 și este posibil ca acesta să revină la ele în 2019.

Gazda de la Casa Albă este preocupată de problema financiară. Donald Trump este un antreprenor, care iubește banii și știe cum să-i calculeze. Iar acum acesta constată că NATO costă prea mult Statele Unite, în timp ce statele din Europa de Vest și de Est nu sunt dispuse să-și cheltuie banii pentru menținerea alianței.

În plus, în domeniul politico-militar, NATO a devenit o structură destul de amorfă. De exemplu, Turcia se comportă așa cum dorește. Germania și Franța sprijină construirea gazoductului Nord Stream-2, iar în Italia se vorbește din ce în ce mai des despre necesitatea ridicării sanțiunilor impuse Federației Ruse.

Președintele francez, Emmanuel Macron, de exemplu, vorbește din ce în ce mai mult despre necesitatea creării unei armate paneuropene. Și dacă aceasta va apărea, ce rost ar mai avea pentru țările din Europa de Vest să mențină în continuare Alianța Nord-Atlantică?

Între timp, elita americană este foarte preocupată de poziția președintelui. La urma urmei, retragerea SUA din NATO va însemna, de fapt, distrugerea alianței. În compunerea sa nu vor mai exista forțe serioase capabile să se opună Federației Ruse.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Este cert că lumea a evoluat și are nevoie de un proces de reașezare, inclusiv la nivel institutional, după alte principii.

În urma încheierii războiului rece, principalele organizații internaționale, NATO și UE, au declanșat o serie de procese de extindere, care par să le fie fatale.

În ceea ce privește NATO, trebuie spus faptul că această alianță politico-militară a fost înființată în anul 1949, de 12 state fondatoare. Până în 1989, alianța s-a extins, în mod controlat, în trei valuri, ajungând la 16 state membre. Însă, la zece ani după căderea comunismului, respectiv în 1999, alianța a început un alt proces de extindere, de acestă data necontrolat, în alte patru valuri, care a făcut ca, în prezent, numărul statelor membre să ajungă la 29.

O situație similară se înregistrează și în ceea ce privește UE, o alianță politico-economică. Pornită cu cinci state fondatoare în 1957, actuala uniune are 28 de membri.

În prezent, în cele două organizații se află state cu interese și culturi atât de diferite, încât acestea încep să semene cu ONU.

Este evident că, instituții obișnuite să funcționeze pe baza consensului, ajung să se blocheze în momentul în care sunt atât de mult diluate, iar numărul de membri este atât de mare.

În plus, trebuie remarcat faptul că cele două organizații, una politico-militară și una politico-economică, au un numitor comun: factorul politic, care le face să se influențeze una pe cealaltă. Și, ținând cont de faptul că unele state sunt membre în ambele organizații, iar alte state fac parte numai din una sau din cealaltă, rezultă un amalgam de interese, care sunt foarte dificil de nivelat.

Având în vedere faptul că în ultimele decenii au început să primeze interesele economice, este posibil ca și alianțele viitorului să aibă la bază acest principiu.

Sursa: topcor.ru.