Departamentul pentru informare și comunicații în masă din cadrul Ministerului rus al Apărării a anunțat, pe 18.01.2019, că două avioane de bombardament de tip Su-34 s-au acroșat în aer în Extremul Orient. Unul dintre avioane a reușit să aterizeze cu un motor avariat, în timp ce al doilea avion s-a prăbușit în Marea Japoniei. Piloții avionului care s-a prăbușit s-au catapultat și au fost salvați.
“Pe 18.01.2019, la ora 08.07 (ora Moscovei), în timpul îndeplinirii unui zbor de antrenament deasupra Mării Japoniei, în timpul manevrării aparatelor în aer, într-un raion situat la aproximativ 35 de kilometri de litoral, s-a produs acroșarea a două avioane de tip Su-34 aparținând marii unități de forțe aeriene și apărare antiaeriană a Regiunii Militare Est”, se arată în comunicatul de presă.
Reprezentanții Ministerului Apărării au precizat că cele două avioane nu aveau armament la bord.
Specialiștii militari apreciază că motivul coliziunii dintre cele două avioane a fost reprezentat de condițiile meteo nefavorabile și, implicit, vizibilitatea redusă. Pe mare era furtună și valuri de gradul IV, fapt ce a îngreunat operațiunile de salvare.
Comentariu remnmilitaryblog.com: Este clar că în acest caz vorbim despre neglijență în serviciu, deci de o eroare umană. Avioanele au efectuat un zbor în celulă și nu s-au coordonat corespunzător în timpul acestuia, apropiindu-se prea mult unul de celălalt. Vântul puternic și lipsa vizibilității au favorizat ciocnirea dintre cele două aparate de zbor.
Avioanele aparțin Regimentului 277 Aviație de Bombardament – Khurba / Divizia 303 Aviație Mixtă / Armata 11 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană / Regiunea Militară Est. Acesta dispune de două escadrile (24 de avioane) de acest tip, care au fost livrate în perioada 2016-2017.
Acesta este al doilea incident în care sunt implicate avioane de tip Su-34. În anul 2015, în sud-vestul Regiunii Voronezh, un avion Su-34 al Regiunii Militare Vest a ieșit de pe pistă și s-a răsturnat.