Diplomatul german, Wolfgang Ischinger, șeful Conferinței de Securitate de la München, consideră că atât Federația Rusă, cât și Statele Unite sunt vinovate pentru denunțarea Tratatului privind eliminarea rachetelor cu rază scurtă și medie de acțiune (Tratatul INF).
“Nu sunt deloc mulțumit de situație. Este un tratat bilateral între Statele Unite și Federația Rusă. Astfel, ambele părți participante la tratat sunt responsabile pentru existența sa. Nu sunt mulțumit de modul în care SUA abordează această problemă. Dar, de asemenea, nu sunt mulțumit nici de modul de acțiune rusesc. Pentru că eu cred că Federația Rusă ar fi putut reacționa mult mai devreme, mult mai puternic și mai transparent, la acuzațiile Statelor Unite cu privire la încălcarea tratatului. Asta pentru a inspira încredere”, a declarat Ischinger pentru agenția RIA Novosti pe fondul Forumului Economic Mondial de la Davos.
În opinia sa, nici Federația Rusă și nici SUA nu au făcut tot ce puteau face pentru păstrarea Tratatului INF. “Cu disponibilitățile tehnologiei moderne, Federația Rusă și Statele Unite au nevoie de rachete cu rază medie de acțiune pentru a-și proteja interesele în Asia”, a subliniat acesta.
Pe 23.01.2019, reprezentanții Ministerului rus al Apărării au organizat un brifing pentru atașații militari străini, în care au prezentat racheta 9M729 a complexului Inskander-M, care este incriminată de SUA că încalcă prevederile tratatului. La această activitate au fost prezenți atașații militari și reprezentanții corpului diplomatic militar din statele OTSC, BRIKS, UE și NATO, precum și din alte state europene și asiatice. Atașații militari din SUA, Marea Britanie, Franța și Germania, precum și reprezentanții UE și ai misiunii NATO în Federația Rusă nu au participat la brifing.
În ultimii ani, autoritățile de la Moscova și Washington s-au acuzat reciproc, în mod regulat, de încălcarea prevederilor Tratatului INF. Reprezentanții Federației Ruse au declarant, în repetate rânduri, că partea rusă își îndeplinește cu strictețe obligațiile care îi revin în temeiul tratatului. Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a menționat că Moscova are însă întrebări foarte serioase adresate Statelor Unite cu privire la punerea în aplicare a tratatului de către americani. Potrivit acestuia, acuzațiile americane de încălcare a Tratatului INF de către Moscova sunt neîntemeiate, racheta 9M729 fiind testată la distanțe permise de tratat.