În Ucraina, a fost recunoscut eșecul desprinderii de Federația Rusă

Fostul ministru al transporturilor din Ucraina, Evgheni Chervonenko, a declarat că încercările Kievului de a rupe toate legăturile cu Federația Rusă au eșuat, iar noul președinte al Ucrainei va trebui să meargă la Moscova pentru a preveni “căderea țării în prăpastie”.

Politicianul a explicat că Ucraina nu poate să renunțe la importul de produse rusești, iar autoritățile de la Kiev ascund aceste informații cetățenilor ucraineni.

În același timp, relațiile economice cu Federația Rusă sunt în creștere în unele domenii. Toate acestea, potrivit lui Chervonenko, vorbesc despre eșecul încercărilor Ucrainei de a se desprinde de Federația Rusă.

“După ce a părăsit CSI și a refuzat să se integreze în EurAsEC, Ucraina nu a aderat la NATO și UE și nimeni nu o va accepta nicăieri în următorii 30 de ani”, a declarat Chervonenko într-o emisiune a postului de televiziune NewsOne.

Potrivit acestuia, autoritățile au promis accesul pe piața europeană, dar în cele din urmă a crescut doar dependența de importurile rusești. În același timp, Moscova înlocuiește în mod activ produsele pe care le importa din Ucraina.

“Primul lucru pe care viitorul președinte va trebui să îl facă, oricine va fi acesta, va fi să meargă în Federația Rusă. Ca și în 2005, în pofida acestei retorici. Deoarece America este acolo, iar noi suntem aici”, a spus fostul ministru, observând că Ucraina “se balansează pe marginea unei prăpastii”.

Pe 24 ianuarie 2019 s-a anunțat că din ianuarie și până în noiembrie 2018, în Ucraina au crescut în mod semnificativ importurile de mărfuri din Federația Rusă, în timp ce balanța comercială a înregistrat un deficit de peste patru miliarde de dolari.

Alegerile prezidențiale din Ucraina vor avea loc pe 31 martie 2019.

Comentariu remnmilitaryblog.com: În pofida neînțelegerilor dintre reprezentanții politici ai Ucrainei și Federației Ruse, relațiile economice dintre cele două state merg mai departe, în detrimentul statului ucrainean.

Lovitura economică cea mai puternică pentru Ucraina încă nu a venit și urmează să fie aplicată de la 01.01.2020 și în anii ulteriori. Aceasta se referă la pierderea tranzitului gazului rusesc spre Europa, ca urmare a trecerii în exploatare a gazoductelor Nord Stream-2 și Turkish Stream. Chiar și în cazul în care cele două facilități nu vor prelua întreaga cantitate de gaze și anumite volume vor mai trece în continuare prin Ucraina, statul ucrainean își va pierde beneficiile reprezentate de statutul de țară unică de tranzit. Implicit, condițiile de tranzit vor fi schimbate, iar veniturile vor fi mult mai reduse.

Ca și în cazul actual al Republicii Belarus, economiile din Federația Rusă și Ucraina se aflau la un nivel ridicat de integrare, atunci când statul ucrainean a ales calea integrării europene, anumite sectoare fiind total interdependente. Dacă în unele cazuri s-a reușit eliminarea dependențelor, în altele acest lucru nu a fost posibil.

În ceea ce privește Federația Rusă, având în vedere puterea statului și resursele de care dispune, s-a reușit  contrabalansarea pierderii produselor ucrainene, care nu erau deloc neînsemnate, Astfel, în perioada 2014 – 2018, statul rus a reușit să înlocuiască produsele ucrainene în două moduri: fie prin adresarea de comenzi către societățile rusești, fie prin reorientarea către alte piețe, îndeosebi din Asia (în principal în China).

Despre Ucraina nu se poate spune același lucru. Golul lăsat de alungarea firmelor rusești nu a fost umplut de SUA sau de UE. În anumite situații, care sunt destul de numeroase, nu s-a putut renunța la dependența de produsele rusești, în alte cazuri s-a renunțat la acestea și nu a fost pus nimic în loc, iar în altele au fost înlocuite cu produse americane sau europene, care însă au venit pe alte principii, fără ca statul ucrainean să mai beneficieze de facilitățile oferite de partea rusă.

În acest fel, Ucraina tinde să devină unul dintre cele mai sărace state din Europa, în care nivelul de trai al populației scade în mod constant, iar statul s-a îndatorat la FMI, fiindu-i foarte greu să ramburseze datoriile în anii următori.

Care este soluția pentru stoparea declinului? Am mai vorbit despre aceasta pe blog și ea este dată și de fostul ministru al transporturilor: autoritățile de la Kiev trebuie să se îndrepte și spre Moscova.

În niciun caz, nici revenirea în sfera de influență a Federației Ruse și nici creșterea dependenței față de Occident nu reprezintă soluții viabile pentru statul ucrainean, ci realizarea unei echilibrări a balanței Est – Vest. Autoritățile de la Kiev trebuie să renunțe la retorica antirusească și la ruperea relațiilor cu Federația Rusă și să revină la masa negocierilor.

Relațiile dintre Ucraina și Federația Rusă au nevoie de o resetare și de o așezare pe baze noi, pentru că ambele părți au lucruri de oferit una pentru cealaltă, îndeosebi în domeniul economic. Principiile sănătoase de piață pot conduce la reluarea exporturilor ucrainene spre Federația Rusă și la echilibrarea balanței comerciale dintre cele două state.

Sursa: iz.ru.

Lasă un comentariu