Agenția de presă rusă Tass a informat, pe 07.03.2019, citând o sursă din cadrul Complexului Militar Industrial, că șasiul Platforma-O, pentru complexele de rachete Topol-M și Iars, a fost introdus în dotarea Foțelor Armate ale Federației Ruse.
“La recomandarea comisie de stat, ținând cont de încheierea testelo, șasiul modular cu o mobilitate mare Platforma-O a fost introdus în dotarea Foțelor Armate”, a precizat sursa.
În prezent, complexele de rachete terestre mobile Topol-M și Iars întrebuințează un șasiu din Republica Belarus, produs de o întreprindere din Minsk (MZKT).
Sursa a precizat că Forțele Armate vor primi un prim lot format din cinci produse din familia Platforma-O, dezvoltate de societatea KamAZ și produse pe platforma firmei Remdizel, între care trei vehicule cu o capacitate de 25, 50 și 85 de tone, pe roți, în formulele 8×8, 12×12 și 16×16, precum și tractoare grele (8×8) pentru transportul tehnicii de până la 165 de tone și un sistem de tractare pentru avioane de până la 400 de tone.
Platforma-O dispune de motoare electrice pe fiecare roată, nu are ambreiaj, cutie de viteze, carcasă de transfer, arbori de acționare sau diferențiale, ceea ce reduce în mod semnificativ greutatea acesteia. Mașina are așa-numitul mers de crab: toate roțile se rotesc într-o singură direcție, ceea ce permite mișcarea aproape în lateral.
Noul șasiu a fost prezentat la o demonstrație dinamică în timpul expoziției Armata-2018.
Anterior, s-a anunțat că, în perioada producerii platformei unice Platforma-O, timp de 10 ani, va exista o trecere treptată de la mașinile produse în Republica Belarus.