Flota de Nord din cadrul Forțelor Armate ale Federaței Ruse va primi statut de Regiune Militară

Cotidianul rus Izvestia a informat, pe 19.04.2019, citând surse aparținând Ministerului rus al Apărării că, până în luna decembrie, Comandamentul Strategic Întrunit (OSK) Flota de Nord va primi statut de unitate administrativ-militară, egal cu cel al Regiunii Militare.  

Un proiect de modificare în acest sens a decretului prezidențial privind împărțirea administrativ-militară a teritoriului a fost deja pregătit.

Zona de responsabilitate a Flotei de Nord va include Republica Komi, Regiunea autonomă Nenets și Regiunile Arhanghelsk și Murmansk.

Potrivit datelor obținute de Izvestia de la Ministerul rus al Apărării, în funcția de comandant al Flotei de Nord va rămâne amiralul Nikolai Evmenov.

Din momentul înființării în anul 2014, OSK Flota de Nord s-a poziționat ca un instrument pentru apărarea intereselor Federației Ruse în Arctica și, pe lângă forțele flotei, a preluat și structurile de Forțe Terestre, respectiv brigăzile de infanterie moto, precum și Armata 45 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană.

Experții consideră că structura de organizare de tip OSK, până de curând considerată experimentală, și-a demonstrat eficiența, fapt ce i-a determinat pe reprezentanții ministerului să crească statutul acesteia.

Se estimează că în același timp cu creșterea statutului Flotei de Nord vor fi crescute și efectivele noii Regiuni Militare.

Comentariu remnmilitaryblog.com: În prezent, în cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse există patru Regiuni Militare, constituite pe direcțiile strategice: Regiunea Militară Vest – Sankt Petersburg, Regiunea Militară Sud – Rostov pe Don, Regiunea Militară Centru – Ekaterinburg și Regiunea Militară Est – Habarovsk.

În anul 2014, Flota de Nord s-a desprins din Regiunea Militară Vest și a format Comandamentul Strategic Întrunit Flota de Nord – Severomorsk. Noua structură a preluat mari unități și unități militare aparținând Regiunilor Militare Vest și Centru.

Până în anul 2010, în Federația Rusă au existat șase Regiuni Militare, astfel: Regiunea Militară Leningrad, Regiunea Militară Moscova, Regiunea Militară Caucazul de Nord, Regiunea Militară Volga-Ural, Regiunea Militară Siberia și Regiunea Militară Extremul Orient. Regiunea Militară Vest a fost formată prin unificarea Regiunilor Militare Leningrad și Moscova. Regiunea Militară Sud a fost constituită prin reorganizarea Regiunii Militare Caucazul de Nord. În cadrul Regiunii Militare Centru au intrat Regiunea Militară Volga-Ural și partial Regiunea Militară Siberia (până la Lacul Baikal). Regiunea Militară Est a preluat Regiunea Militară Extremul Orient și partial Regiunea Militară Siberia (de la Lacul Baikal).

În mediul militar rus se discută despre revenirea, până în anul 2020, la vechea formă de organizare pe șase Regiuni Militare. Însă, ținând cont de faptul că, până la sfârșitul anului 2019, Flota de Nord va primi statut de Regiune Militară, este greu de presupus că împărțirea administrativ-militară va mai fi schimbată.

În consecință, probabil de la 01.12.2019, în cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse vor exista cinci Regiuni Militare.

Sursa: iz.ru.

Lasă un comentariu