În urma excluderii din programul F-35, Turcia este interesată de achiziționarea avioanelor rusești Su-35

Postul de televiziune turcesc PressTV a informat, pe 12.08.2019, citând ziarul Yeni Safak, că autoritățile turce responsabile pentru procurarea armamentelor au invitat conducerea Forțelor Armate ale țării să ia în considerare achiziționarea de avioane Su-35, în locul avioanelor americane F-35.

În cazul în care conducerea militară își va da acordul pentru avioanele Su-35, autoritățile sunt gata pentru discuții cu Federația Rusă în vederea încheierii unor contracte corespunzătoare.

Administrația președintelui american, Donald Trump, a amenințat anterior Turcia cu excluderea din programul de producere și achiziționare a noilor avioane de vânătoare americane, din cauza achiziționării de către Ankara a sistemelor de rachete antiaeriene rusești S-400, a căror livrare a început deja.

Turcia a anunțat că, în acest caz, va căuta să-și asigure nevoile pentru apărare din alte surse.

Anterior, directorul general al corporației rusești Rosteh, Serghei Cemezov, a invitat Turcia să cumpere avioane Su-35.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Federația Rusă a exportat deja în China 24 de avioane de vânătoare de tip Su-35.

În același timp, Forțele Aerocosmice ale Federației Ruse dispun deja de 84 de avioane de acest tip.

În cazul în care Federația Rusă va reuși să vândă Turciei și avioane de vânătoare, de tip Su-57 sau Su-35, se va pune în mod serios problema prezenței statului turc în cadrul NATO. De asemenea, un parteneriat politico-militar aprofundat între Federația Rusă și Turcia va asigura controlul total al situației din Regiunea Mării Negre.

Sursa: militarynews.ru.

Lasă un comentariu