Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat că, pe 22.08.2019, în conformitate cu Planul de pregătire pentru luptă al Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN), a început executarea unui exercițiu al brigăzii de nave pentru paza raionului maritim aparținând Bazei Navale Crimeea.
În cadrul exercițiului, echipajele navelor mici antisubmarin Suzdalets și Muromets au desfășurat misiuni de urmărire continuă a unui submarin al adversarului convențional și de distrugere ulterioară a acestuia cu torpile și bombe reactive.
Manevrele comune de căutare a submarinului au fost efectuate în cooperare cu un elicopter Ka-27PL din compunerea Aviației navale a FRMN.
Acțiunile forțelor pe mare sunt conduse de comandantul Bazei Navale Crimeea, contramiral Oleg Gurinov.
Comentariu remnmilitaryblog.com: Probabil, la exercițiu a participat și un submarin al Brigăzii 4 Submarine – Novorossiysk din cadrul Bazei Navale – Novorossiysk a FRMN.
În prezent, în Marea Neagră sunt operaționale trei submarine diesel-electrice Proiect 636.3, respectiv Novorossiysk, Rostov pe Don și Kolpino. Alte două submarine de acest tip, Stary Oskol și Krasnodar se află în Marea Mediterană, iar submarinul Veliky Novgorod este în reparații la Sevastopol.
Este posibil ca pe mare să se afle submarinul Novorossiysk. Acesta a fost supus în ultimele luni unui proces de reparații și trebuie să îndeplinească misiuni de curs pentru reluarea pregătirii practice a echipajului.