În sudul Federației Ruse, a început executarea unui exercițiu de amploare de comandament și stat major

Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat că, pe 26.08.2019, sub conducerea comandantului Trupelor regiunii, general colonel Aleksandr Dvornikov, a început executarea unui exercițiu de comandament  și stat major, cu participarea unor mari unități și unități militare aparținând Armatelor 8, 49 și 58 arme întrunite, Armatei de Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană, Flotei din Marea Neagră și Flotilei din Marea Caspică.

În timpul acestuia, vor fi desfășurate activități de întrebuințare a grupărilor de forțe întrunite, în interesul asigurării securității militare la granița de sud a Federației Ruse.

Scopurile principale ale exercițiului constau în: verificarea nivelului de pregătire al organelor de conducere pentru coordonarea grupărilor de forte întrunite,  organizarea cooperării dintre forțele întrunite ale Regiunii Militare Sud și perfecționarea deprinderilor comandanților de la toate nivelurile și din statele majore pentru planificarea întrebuințării trupelor, potrivit destinației.

Activitățile de instrucție se vor desfășura în 12 poligoane militare, de arme întrunite, navale și de aviație, dislocate pe teritoriile Regiunilor Rostov, Volgograd și Astrakhan, Ținuturilor Stavropol și Krasnodar și Republicii Crimeea.

În timpul exercițiului de comandament și stat major, comandanții și statele majore vor îndeplini misiuni de conducere a grupărilor de forțe întrunite, potrivit concepțiilor tactice ale acțiunilor defensive și ofensive, elaborate pe baza unei situații operative aflate în schimbare, în condiții de litoral, teren muntos-împădurit și de stepă.

La diverse episoade tactice, vor participa până la 8.200 de militari, peste 2.500 de unități de tehnică militară, inclusiv 30 de avioane și peste 60 de elicoptere, peste 100 de tancuri și 10 nave de luptă și auxiliare ale Flotei din Marea Neagră și Flotilei din Marea Caspică.

Exercițiul de comandament și stat major va dura până pe 31 august.

Comentariu remnmilitaryblog.com: De regulă, în cadrul Trupelor Regiunii Militare Sud, se desfășoară câte un exercițiu de acest gen în fiecare perioadă de instrucție.

Astfel, exerciții similare au fost executate în perioada 01-08.10.2018, pentru perioada de instrucție de vară a anului de instrucție 2018, și în perioada 18-22.03.2019, pentru perioada de instrucție de iarnă a anului de instrucție 2019.

Este de remarcat faptul că, de exemplu, exercițiul din luna martie a acestui an a fost executat în secret, prima informație despre exercițiu fiind furnizată a doua zi după încheierea acestuia.

Fiecare dintre exerciții are particularitățile sale, referitoare la metode, forme și proceduri de întrebuințare a trupelor.

Surse: mil.ru, militarynews.ru, tass.ru, ria.ru.

Lasă un comentariu