În cadrul Aviației Forțelor Terestre din sudul Federației Ruse, a fost executat un exercițiu tactic de zbor

Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat că, pe 04.09.2019, echipaje din compunerea unui regiment al Aviației Forțelor Terestre au desfășurat zboruri de antrenament și instrucție pe timpul unui exercițiu tactic de zbor, cu executarea unui atac masiv asupra unor ținte terestre ale adversarului convențional.

În cadrul exercițiului, echipajele elicopterelor de transport și luptă Mi-8AMTȘ au efectuat zboruri în raionul poligoanelor de pregătire pentru luptă din Ținutul Krasnodar, unde au efectuat cercetarea unor obiective terestre ale adversarului și au executat bombardamente de la altitudini de 200 de metri, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte.

De asemenea, în timpul executării zborurilor, piloții au desfășurat activități în compunerea patrulelor, pentru efectuarea de manevre și atacuri asupra țintelor la diverse altitudini și cu diferite viteze, precum și a unor elemente dificile de pilotaj.

Toate zborurile de antrenament și instrucție cu elicopterele au fost precedate de pregătirea preliminară privind studiul rutelor și caracteristicile zonelor de zbor. Acestea au fost executate în diverse momente ale zilei și în condiții atmosferice diferite.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Exercițiul tactic de zbor a fost executat în cadrul Regimentului 55 Elicoptere – Korenovsk aparținând Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană – Rostov pe Don a Regiunii Militare Sud.

În dotarea regimentului se află elicoptere de tip Mi-35M, Mi-28N, Ka-52 și Mi-8AMTȘ.

Sursa: mil.ru.

Lasă un comentariu