În pofida testelor nereușite, Federația Rusă va introduce racheta Burevestnik în înzestrare în următorii șase ani

Potrivit unor informații prezentate de canalul de televiziune american CNBC, pe 11.09.2019, bazate pe avaluări ale serviciilor de informații ale SUA, specialiștii militari ruși vor trece în eploatare racheta de croazieră cu propulsie nucleară Burevestinik în următorii șase ani, în pofida testelor nereușite de până acum.

“Potrivit evaluărilor serviciilor de informații americane, racheta rusească cu propulsie nucleară și deci cu bătaie nelimitată va fi gata de luptă în următorii șase ani. Intervalul de timp va fi unul mai rapid decât se estimase anterior”, a informat canalul de televiziune.

Federația Rusă intenționează să accelereze dezvoltarea rachetei, cu toate că la testele acesteia nu au fost obținute rezultate pozitive.

Astfel, potrivit datelor deținute de SUA, în perioada noiembrie 2017 – februarie 2018 au fost efectuate patru lansări ale rachetei Burevestnik, toate fiind eșuate.

“SUA au ajuns la concluzia că distanța maximă de zbor a rachetei a fost de 35,4 kilometri. Zborul a durat puțin mai mult de două minute, după care racheta a pierdut controlul și s-a prăbușit”, a informat CNBC.

Zborul cel mai puțin reușit a durat doar patru secunde, racheta parcurgând numai aproximativ opt kilometri.

Conform datelor americane, cauzele eșecurilor au fost reprezentate de propulsia nucleară a rachetei.

CNBC a reamintit explozia din luna august din apropiere de Severodvinsk, care “a provocat îngrijorare privind faptul că Moscova a realizat acolo teste ale rachetei Burevestinik”. De asemenea, canalul de televiziune a menționat o versiune anterioară, conform căreia explozia s-a produs în timp ce se încerca ridicarea rachetei Burevestnik de pe fundul golfului.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Racheta 9M730 Burevestinik (SSC-X-9 Skyfall în clasificare NATO) este o rachetă de croazieră intercontinentală de perspectivă, cu propulsie nucleară și bătaie globală.

Probabil că, specialiștii militari ruși vor reuși să depășească seria de teste nereușite și vor face ca racheta să zboare și să fie introdusă în dotarea Forțelor Armate ale Federației Ruse. Situații similare au mai apărut și în dezvoltarea altor rachete, ca de exemplu Bulava.

Canalul american de televiziune CNBC a prezentat mai multe informații exclusive despre testarea de către Federația Rusă a acestei rachete, demonstrând accesul la date ale serviciilor de informații din SUA.

Sursa: militarynews.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s