Un avion american B-52H a simulat bombardarea unei baze navale a Flotei ruse din Marea Baltică

Din datele sursei de monitorizare PlaneRadar rezultă că, pe 23.10.2019, un bombardier strategic B-52H Stratofortress aparținând Forțelor Aeriene ale SUA a simulat bombardarea unei baze navale a Flotei ruse din Marea Baltică, dislocată în Regiunea Kaliningrad.

Avionul, cu numărul de bord 61-0025 și indicativul BRIG01, a decolat de la Baza Aeriană Faiford din Marea Britanie. La ora 15.40 (ora Moscovei), bombardierul a fost semnalat la granița Regiunii Kaliningrad.

Zborul a fost efectuat la o altitudine de peste 6.000 de metri, cu o viteză de 663 de kilometri pe oră.

Anterior, Comandamentul Forțelor Armate ale SUA din Europa a anunțat că două bombardiere strategice B-52H au efectuat un zbor de antrenament deasupra Mării Negre, în care au simulat bombardarea Peninsulei Crimeea. Potrivit datelor prezentate de PlaneRadar, zborul a fost efectuat pe 19 octombrie. După cum au precizat reprezentanți ai Ministerului rus al Apărării, un avion de vânătoare de tip Su-27 a interceptat un avion american și l-a escortat în timpul zborului de-a lungul graniței apelor teritoriale.

În Duma de Stat, Washingtonul a fost invitat să explice apariția bombardierelor la granițele Federației Ruse. Potrivit deputatului din Crimeea, Mikhail Sheremet, Statele Unite își continuă „politica de provocare” în toate colțurile globului. Acesta a declarat că acțiunile SUA sunt inacceptabile. El a adăugat că în cazul oricărei amenințări pentru integritatea teritorială a Federației Ruse, agresorul va fi distrus.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Pe 10 octombrie, SUA au redislocat la Baza Aeriană Înaintată Fairford din Marea Britanie un grup de aviație format din patru bombardiere strategice B-52H. Avioanele provin de la Baza Aeriană Barksdale din statul american Louisiana, care găzduiește Aripa 2 Aviație de Bombardament a Forțelor Aeriene ale SUA.

Ținând cont de faptul că avioanele participante la misiunea din Marea Neagră au avut numerele de bord 60-0025 și 61-0010, iar cel din Marea Baltică 61-0025, rezultă că deja trei din cele patru bombardiere strategice aduse în Marea Britanie au simulat bombardarea unor facilități militare rusești.

Este pentru a doua oară în acest an când SUA aduce în Europa bombardiere strategice de tip B-52H. În luna martie 2019, pentru o perioadă scurtă de timp, șase bombardiere de acest tip au fost redislocate în Marea Britanie. Acestea au efectuat o serie de zboruri de antrenament în imediata apropiere a granițelor Federației Ruse din regiunea baltică, simulând executarea de atacuri aeriene.

Atât SUA cât și Federația Rusă recurg, periodic, la acțiuni de acest gen, care au ca scop descurajarea strategică. De exemplu, în perioada 14-16.08.2019, două bombardiere strategice rusești au fost aduse, în timpul unui exercițiu tactic de zbor, pe aerodromul Anadyr din Regiunea Chukotka. Anadyr este aerodromul cel mai estic al Federației Ruse, situat în apropiere de Alaska.

De asemenea, pe 08.08.2019, două bombardiere strategice Tu-95MS au executat misiuni de patrulare deasupra Mării Bering, în cadrul exercițiului Scutul oceanului-2019.

Anterior, pe 22.05.2019, două bombardiere strategice Tu-95MS au executat un zbor în spațiul aerian situat deasupra apelor neutre ale Mărilor Chukotska, Bering și Ohotsk, precum și de-a lungul litoralului din vestul Alaskăi și nordul Insulelor Aleutine.

Surse: ria.ru, twitter.com.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s