Fregata Amiral Makarov a FRMN se întoarce la Sevastopol din Marea Mediterană

Departamentul asigurare informațională din cadrul Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) a anunțat, pe 23.12.2019, că fregata Amiral Makarov revine la Sevastopol din Marea Mediterană.

“Echipajul fregatei Amiral Makarov a FRMN asigură traversarea Strâmtorilor Dardanele și Bosfor. Nava revine la Baza Navală principală de la Sevatopol, după îndeplinirea de misiuni în Marea Mediterană, în cadrul Grupării navale operative a Forțelor Navale”, se arată în comunicatul de presă.

În timpul îndeplinirii misiunilor în Marea Mediterană, fregata a participat la o serie de exerciții navale cu forțe ale unor state riverane, între care Algeria și Siria.

“Sosirea fregatei Amiral Makarov la Sevastopol este planificată pentru a treia decadă a lunii decembrie”, au precizat reprezentanții FRMN.

Anterior, în Marea Mediterană a ieșit fregata Amiral Essen a FRMN.

Ambele fregate aparțin Proiectului 11356. Navele de acest tip au un deplasament de aproximativ 4.000 de tone și pot dezvolta o viteză de până la 30 de noduri. Acestea sunt dotate cu complexul de rachete Kalibr, complexul de rachete antiaeriene Shtil-1, cu complexul de rachete și artilerie Palash, cu instalații de artilerie, tuburi lanstorpilă și instalație de bombe reactive.

În Marea Mediterană acționează pe baze permanente o escadră rusească. Aceasta include aproximativ 10 nave de luptă și auxiliare. În luna septembrie, militarii ruși au informat și despre două submarine care îndeplinesc misiuni în Marea Mediterană.

Anterior, navele și submarinele rusești au executat atacuri din Marea Mediterană cu rachete de croazieră Kalibr asupra unor poziții ale luptătorilor sirieni.

Operația militară rusă din Siria se desfășoară începând din 30 septembrie 2015. Aviația din cadrul Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse sprijină operația terestră a armatei siriene. Federația Rusă dispune în Siria de o Bază Aeriană pe aerodromul din Hmeimim și de o Bază Navală în portul Tartus.

În luna ianuarie 2017, o sursă a Interfax a anunțat că militarii ruși modernizează Baza Navală de la Tartus, pentru ca aceasta să poată primi crucișătoare. În acest scop s-a lucrat la adâncirea și extinderea șenalului navigabil spre portul Tartus.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Fregata Amiral Makarov a plecat de la Sevastopol pe 23.09.2019. Revenirea acesteia în Marea Neagră a fost posibilă în urma înlocuirii de către fregata Amiral Essen, care a traversat Strâmtorile Bosfor și Dardanele pe 21.12.2019.

În prezent, în cadrul Grupării navale operative a Forțelor Navale din Marea Mediterană se află patru platforme purtătoare de rachete Kalibr. Pe lângă fregata Amiral Essen, din aceasta mai fac parte trei submarine de FRMN, respectiv B-261 Novorossiysk, B-262 Stary Oskol și B-265 Krasnodar.

Probabil, fregata Amiral Essen asigură și conducerea grupării, care a fost preluată de la fregata Amiral Makarov.

Sursa: militarynews.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s