Președinții Federației Ruse și Turciei au inaugurat gazoductul Turkish Stream prin Marea Neagră

Agenția de presă rusă Tass a informat că, pe 08.01.2020, președinții Federației Ruse și Turciei, Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan, au inaugurat gazoductul Turkish Stream. Ceremonia oficială de trecere în exploatare a acestuia s-a desfășurat la Centrul de Congrese Halich din Istanbul.

Din partea rusă, la activitate au mai participat ministrul energiei, Aleksandr Novak, și șeful Gazprom, Aleksei Miller, care au făcut o serie de precizări inaintea începerii livrărilor prin gazoduct. Pe lângă acestea, participanților la activitate le-a fost făcută o prezentare video a proiectului. În sala în care s-a desfășurat ceremonia, s-au mai aflat, de asemenea, președintele Serbiei, Aleksandar Vucici, și primul-ministru bulgar, Boiko Borisov.

Președintele Erdogan i-a invitat pe toți oaspeții prezenți la ceremonie să participe la inaugurarea gazoductului. Când președintele rus, Vladimir Putin, președintele sârb, Aleksandar Vucici, premierul bulgar Boyko Borisov, miniștrii energiei din Federația Rusă și Turcia și alți invitați s-au adunat pe scenă, liderul turc a anunțat că are o surpriză pentru toată lumea. În acel moment, le-a cerut tuturor să facă un pas înainte către cele două secțiuni simbolice ale conductei instalate pe scenă. Pe una dintre ele era scris în limba rusă Turkish Stream, iar pe cealaltă în limba turcă Türkakim. Potrivit intenției directorilor ceremoniei de inaugurare, un alt element al conductei, însemnat în engleză Turkstream și echipat cu o supapă de gaz, s-a ridicat din spațiul de sub scenă. Erdogan a îmbinat apoi cele două porțiuni de conductă și i-a rugat pe Putin, Vucici și Borisov să i se alăture și, în mod simbolic, a răsucit supapa și a dat startul noului gazoduct.

Proiectul Turkish Stream reprezintă o conductă de gaz, formată din două linii, cu o capacitate de 15,75 miliarde de metri cubi de gaz pe an fiecare. Prima linie este destinată pentru livrările de gaz rusesc pentru partea turcă, iar cea de-a doua pentru aprovizionarea statelor din sudul și sud-estul Europei. Ca piețe potențiale, Gazprom ia în considerare Grecia, Italia, Bulgaria, Serbia și Ungaria.

Începând de la 01 ianuarie gazul rusesc a început să fie livrat prin Turkish Stream în Bulgaria, iar de la 05 ianuarie, prin noua stație de compresare Strandjia-2 din Bulgaria, acesta a fost furnizat în Macedonia de Nord și Grecia.

Discuțiile dintre reprezentanții Bulgartransgaz și ai companiei ruse Gazprom export privind tranzitul gazului prin Bulgaria s-au încheiat în ultima zi a anului 2019.

Prin noul punct de alimentare cu gaz, stația de compresare Strandjia-2, Bulgaria va primi anual 2,9 miliarde de metri cubi de gaz. Datorită faptului că gazul va intra acum în țară din Turcia, autoritățile de la Sofia vor putea reduce costurile de tranzit cu aproximativ 70 de milioane de leva (aproximativ 35 de milioane de euro), iar gazul va deveni mai ieftin cu 5%.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Concepute pentru a elimina dependența de tranzitul gazelor naturale prin Ucraina, gazoductele Turkish Stream prin Marea Neagră și Nord Stream-2 prin Marea Baltică trebuiau să fie puse în funcțiune începând cu data de 01.01.2020. Acestea urmau să preia întregul volum de gaze naturale furnizat pe teritoriul ucrainean de aprozimativ 90 de miliarde de metri cubi pe an.

Dacă în cazul Turkish Stream acest lucru a fost reușit, în ceea ce privește gazoductul Nord Stream-2 există anumite întârzieri, determinate, în primul rând, de opoziția SUA față de acest proiect.

Însă, ținând cont de faptul că Federația Rusă și Ucraina au încheiat un nou contract de tranzit, pe cinci ani, lucrurile nu mai sunt așa de presante. Documentul prevede ca în primul an volumul de gaze livrat prin facilitățile de pe teritoriul Ucrainei să fie de 65 de miliarde de metri cubi pe an, iar în următorii patru ani de 40 de miliarde de metri cubi pe an.

În aceste condiții, se pune întrebarea dacă cele două gazoducte noi au meritat investițiile, ținând cont de faptul că dependența de tranzitul gazelor naturale prin Ucraina nu a fost eliminată în totalitate?

Răspunsul este simplu, da. A meritat investiția, iar dependența a fost eliminată în totalitate. Ceea ce este livrat prin sistemul de tranzit ucrainean reprezintă un surplus determinat de creșterea cererii din parte consumatorilor europeni. În caz de necesitate, acesta va putea fi oprit, iar pagubele nu vor fi semnificative.

În plus, Federația Rusă și-a diversificat rețeaua de distribuție a gazelor naturale și a transformat în state de tranzit o serie de țări pe care autoritățile de la Moscova le consideră în prezent partenere, în pofida apartenenței lor la NATO și UE. Este vorba despre Germania, Turcia și Bulgaria.

În afară de Ucraina, care deși își menține statutul de țară de tranzit, acesta este la un nivel mai redus, acest statut a fost pierdut și de România. Gazele naturale din Ucraina erau trasferate prin România către Bulgaria, care acum primește gazul rusesc prin gazoductul Turkish Stream. Deși pierderile financiare directe nu sunt foarte mari, situându-se la un nivel de câteva zeci de milioane de dolari anual, este cunoscut faptul că țările de tranzit aveau și alte beneficii pe lângă cele economice, în special de ordin politic.

Sursa: tass.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s