Avioane Su-30SM și Su-24M ale FRMN au îndeplinit misiuni de realimentare în aer, în Crimeea

Departamentul asigurare informațională din cadrul Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) a anunțat că, pe 29.02.2020, echipaje ale avioanelor Su-30SM și Su-24M din compunerea Aviației Navale și Apărării Antiaeriene au executat antrenamente practice de realimentare în aer de la un avion cisternă Il-78, în spațiul aerian al Peninsulei Crimeea.

Echipajele avioanelor de vânătoare multirol Su-30SM și bombardierelor de front Su-24M au desfășurat elementul tehnic complex de realimentare în aer în scopul creșterii nivelului de pregătire al tinerilor piloți, care au îndeplinit astfel de misiuni pentru prima dată.

Realimentarea diverselor tipuri de aeronave s-a executat alternativ, în limitele minime și maxime de altitudine admise. Distanța dintre avioane pe timpul realimentării nu a depășit 20 de metri, iar viteza a fost de aproximativ 600 de kilometri pe oră.

La activitățile de instrucție au participat trei avioane Su-30SM și două de tip Su-24M din cadrul Aviației Navale și Apărării Antiaeriene a FRMN.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Avioanele participante la activitățile de realimentare în aer aparțin Regimentului 43 Aviație de Asalt – Saki din cadrul Aviației Navale și Apărării Antiaeriene a FRMN.

În compunerea regimentului se află o escadrilă de avioane de vânătoare Su-30SM și o escadrilă de avioane de bombardament Su-24M și de cercetare Su-24M.

Procedura de realimentare în aer în zona Mării Negre se exersează destul de rar, ținând cont de faptul că misiunile îndeplinite de acestea nu acoperă distanțe mari, ce ar necesita rezerve suplimentare de compbustibili. Acestea vizează numai menținerea deprinderilor piloților, pentru executarea procedurilor de acest tip.

Sursa: mil.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s