În anul 2020, în centrul Federației Ruse, va fi executat un exercițiu de amploare, cu două armate

Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a declarat, pe 29.04.2020, în urma unei ședințe a Colegiului Ministerului Apărării, că, în anul 2020, va fi executat un exercițiu de amploare, cu două armate de arme întrunite, în timpul căruia va fi formată o grupare de trupe de coaliție, pe direcția strategică Asia Centrală.

Potrivit precizărilor sale, conducerea Regiunii Militare Centru continuă modernizarea sistemelor de conducere și de pregătire a trupelor. O atenție specială este acordată exercițiilor cu dublă partidă, precum și rezolvării complexe a problemelor, de la reacția la situațiile de criză și amenințările militare și până la planificarea operațiilor strategice.

“Numărul activităților de pregătire operativă planificate pentru acest an a crescut cu 13%, a celor de mobilizare cu 9%, iar a celor de luptă cu 36%. Punctul culminant al acestora va fi reprezentat de exercițiul de comandament și stat major cu dublă partidă, cu participarea a două armate de arme întrunite și cu formarea unei grupări de trupe de coaliție”, a menționat Șoigu.

Ministrul rus al apărării a declarat că pregătirea organelor de conducere militară a trupelor regiunii pentru îndeplinirea de misiuni pe direcția strategică Asia Centrală se desfășoară în strânsă cooperare cu Forțele Armate ale statelor membre în OTSC și Organizația de Cooperare de la Shanghai (OCS).

“Trebuie spus faptul că, în comparație cu anul trecut, numărul activităților de pregătire comună a crescut cu 14%”, a precizat Șoigu.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Probabil, exercițiul de comandament și stat major cu dublă partidă cu participarea a două armate de arme întrunite ale Regiunii Militare Centru va fi executat în partea a doua a perioadei de instrucție de vară, în lunile august sau septembrie.

La acesta vor participa forțe și mijloace din cadrul Armatei 2 arme întrunite – Samara și Armatei 41 arme întrunite – Novosibirsk.

Sursa: tass.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s