În Federația Rusă, a început construirea primului bombardier strategic invizibil (PAK DA)

Agenția de presă rusă Tass a informat, pe 26.05.2020, citând două surse aparținând Complexului Militar Industrial, că Federația Rusă a început construirea primului prototip al unui bombardier strategic invizibil, în cadrul programului Complexul de aviație de perspectivă al Aviației cu rază lungă de acțiune (PAK DA, Produs 80).

“Producerea elementelor de planare ale primului avion va avea loc în cadrul uneia dintre întreprinderile de aviație ale Corporației Întrunite Constructoare de Avioane (OAK). Elaborarea documentației detaliate de proiectare a aeronavei a fost încheiată și au început livrările de materiale”, a precizat una dintre surse.

După cum a declarat o a doua sursă pentru Agenția Tass, în prezent, are loc deja producerea cockpit-ului (cabinei) avionului. “Asamblarea întregului avion urmează să se încheie în anul 2021”, a spus aceasta.

În luna decembrie 2019, adjunctul ministrului rus al apărării, Aleksei Krivoruchko, a declarat, în cadrul unui interviu acordat gazetei Krasnaya Zvezda, că schița de proiect a avionului a fost aprobată, iar compania Tupolev a trecut la elaborarea documentației de proiectare de lucru a aeronavei. Potrivit precizărilor sale, a fost începută și producerea de piese și componente pentru prototipurile noului avion. În luna februarie 2020, Krivoruchko a anunțat că primul motor pentru PAK DA va fi predat în acest an la standul de teste.

Complexul de aviație de perspectivă al Aviației cu rază lungă de acțiune a fost proiectat potrivit schemei “aripii zburătoare”. La construcția avionului vor fi întrebuințate pe scară largă tehnologii și materiale, care reduc vizibilitatea pe radare a acestuia. Avionul va fi capabil să poarte rachete de croazieră actuale și de perspectivă, bombe de aviație de mare precizie și armamente hipersonice. Acesta va fi dotat cu mijloace noi de comunicații și război electronic. Aeronava urmează să aibă o viteză de zbor subsonică.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Potrivit planurilor curente ale Ministrului rus al Apărării, bombardierul strategic de perspectivă va fi produs în serie începând din anul 2027. Testarea preliminară a acestuia este planificată să înceapă în aprilie 2023, iar testele de stat în februarie 2026.

Bombardierul strategic PAK DA va fi un avion fundamental nou, dezvoltat pe baza unor soluții tehnice moderne, care va deveni reprezentantul generației a șasea.

Aeronava va avea caracteristici stealth sporite, un sistem de pilotare îmbunătățit și capacități extinse de luptă.

Bombardierul va fi dotat cu rachete cu bătaie de până la 7.000 de kilometri, care vor fi capabile să analizeze situația aeriană și de radiolocație. Se presupune că acestea vor putea să-și aleagă singure țintele în timpul zborului și să schimbe în mod independent traiectoria, în scopul evitării radarelor. Armamentele avionului vor fi amplasate într-un compartiment intern.

Anterior în Federația Rusă a fost dezvoltat proiectul Complexului de aviație de perspectivă al Aviației de front (PAK FA), devenit T-50 și respectiv Su-57. De asemenea, se mai află în curs de dezvoltare proiectul Complexului de aviație de interceptare la distanță (PAK DP), respectiv MiG-41.

Sursa: tass.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s