Versiunea modenizată a bombardierului rusesc Tu-22M3M este testată la viteze supersonice

Agenția de presă rusă Tass a informat, pe 27.05.2020, citând o sursă din cadrul Complexului Militar Industrial, că al doilea prototip al bombardierului cu rază lungă de acțiune profund modernizat Tu-22M3 a fost testat în regim de viteză supersonică, începând cu cel de-al patrulea zbor.

“Avionul a efectuat deja cinci zboruri. Viteza supersonică a fost atinsă începând cu al patrulea zbor. Aeronava a demonstrat stabilitate și manevrabilitate, iar sistemele și echipamentele noi au funcționat normal”, a precizat sursa.

Potrivit declarațiilor acesteia, al doilea prototip al avionului Tu-22M3M desfășoară prima etapă a testelor de zbor pe aerodromul Întreprinderii de aviație Gorbunov din Kazan (filială a companiei Tupolev în cadrul Corporației Întrunite Constructoare de Avioane, sub conducerea Rosteh).

“În timpul modernizării, toate avioanele Tu-22M3M vor fi dotate cu un sistem de realimentare în aer. Este planificat ca testele preliminare să fie încheiate în anul 2020”, a menționat sursa.

Al doilea prototip Tu-22M3M3 a efectuat primul zbor în luna martie 2020. Serviciul de presă al companiei Tupolev a anunțat atunci că scopul zborului a vizat evaluarea caracteristicilor de decolare-aterizare ale avionului și verificarea sistemului de informații și conducere. Reprezentanții acestuia au declarat că, în scurt timp, avionul va trece la efectuarea unui ciclu de zboruri de testare.

Primul prototip al avionului Tu-22M3M a efectuat primul zbor pe 28 decembrie 2018. După cum a declarat anterior pentru agenția Tass o altă sursă aparținând Complexului Militar Industrial, până la sfârșitul lunii octombrie 2019, primul prototip al avionului Tu-22M3M efectuase 18 zboruri de testare.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Potrivit surselor deschise, în prezent, Aviația cu rază lungă de acțiune (Aviația Strategică) din cadrul Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse dispune de aproximativ 100 de avioane de tip Tu-22M3, din care sunt operaționale în jur de 60 de aeronave.

Acestea se află în dotarea a trei regimente de aviație dispuse în vestul Federației Ruse (Shaikovka, Regiunea Kaluga), în Extremul Orient (Belaya, Regiunea Amur) și în zona nordică (Olenogorsk, Regiunea Murmansk).

Conducerea Forțelor Aerocosmice intenționează să modernizeze la versiunea Tu-22M3M aproximativ 30 de avioane Tu-22M3.

Pe noile avioane vor fi remontate sistemele de realimentare în aer, fapt ce va crește raza de acțiune a acestora cu câteva mii de kilometri. Avioanele modernizate vor putea să întrebuințeze rachete de croazieră H-32, precum și rachete hipersonice.

Pe fondul tensiunilor cu SUA și NATO, Federația Rusă intenționează să aducă o parte din avioanele Tu-22M3M în Regiunea Mării Negre. Astfel, este posibil ca prima escadrilă de avioane modernizate să fie dislocată în Crimeea. Acestea vor reprezenta un pericol, în primul rând, pentru navele de luptă americane și din statele membre NATO, inclusive România, aflate în acvatoriul Mării Negre. În același timp, datorită autonomiei crescute a aeronavelor și razei mari de acțiune a noilor rachete hipersonice, avioanele Tu-22M3M vor putea să îndeplinească misiuni în profunzimea teritoriului european.

Sursa: tass.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s