Putin va asista la exercițiul strategic Caucaz-2020, cele mai mari manevre ale armatei ruse din acest an

putin

Serviciul de presă al Kremlinului a anunțat, pe 24.09.2020, că președintele Vladimir Putin va efectua o vizită de lucru în Regiunea Militară Sud, pentru a asista la exercițiul de comandament și stat major la nivel strategic Caucaz-2020.

“Pe 25 septembrie, președintele Federației Ruse va efectua o vizită de lucru în Regiunea Militară Sud, unde, în poligonul Kapustin Yar, se va desfășura etapa de bază a exercițiului de comandament și stat major la nivel strategic Caucaz-2020”, se arată în comunicatul de presă.

Exercițiul Caucaz-2020 se desfășoară, în perioada 21-26 septembrie, în Regiunea Militară Sud, cu participarea a aproximativ 80.000 de militari.

Obiectivele principale ale acestuia constau în verificarea pregătirii personalui de comandă și a organelor de conducere militară ale Regiunii Militare Sud și în creșterea nivelului de cooperare al trupelor pe timpul îndeplinirii misiunilor de menținere a păcii și de asigurare a securității militare. De asemenea, în timpul exercițiului, este verificat nivelul de pregătire al Forțelor Armate ale Federației Ruse și statelor partenere pentru apărarea intereselor naționale pe parcursul îndeplinirii misiunilor comune.

Comentariu remnmilitaryblog.com: În ultimii ani, președintele rus, Vladimir Putin, a participat, împreună cu ministrul apărării, Serghei Șoigu, și cu șeful Statului Major General al Forțelor Armate, general de armată Valeri Gherasimov, la toate exercițiile de amploare desfășurate la nivel strategic.

Astfel, șeful statului intenționează să dea greutate manevrelor executate de militarii ruși și să crească vizibilitatea acestora, atât în Federația Rusă, cât și în străinătate.  

Activitățile de acest gen se constituie într-un bun prilej pentru prezentarea armamentelor și tehnicii militare rusești, în scopul descurajării adversarilor și promovării acestora la export.

Sursa: tass.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s