Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a informat că, pe 29.03.2021, echipajele submarinelor diesel-electrice Kolpino și Veliky Novgorod aparținând Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN), aflate în imersiune în acvatoriul Mării Negre, au efectuat lansări de torpile cu întrebuințarea practică a armamentelor.
Pe timpul activităților, marinarii de pe cele două submarine au ieșit în poligonele de pregătire pentru luptă, au desfășurat un complex de acțiuni de pregătire și au intrat în imersiune la adâncimea necesară pentru executarea tragerilor.
Echipajele submarinelor și-au îndeplinit cu success misiunile și au executat lansări de torpile din imersiune asupra unei ținte navale, care a fost imitată de una dintre navele mici antisubmarin ale flotei, aflată la o distanță sigură.
Tragerile au fost efectuate cu torpile practice. După încheierea activităților, toate torpilele au fost recuperate din apă de o vedetă pentru transport torpile.
Eficiența întrebuințării armamentului de torpile de către echipajele celor două submarine ale FRMN va fi evaluată după primirea datelor privind dirijarea torpilelor către țintă, în condiții de laborator.
Lansările de torpile reprezintă un element obligatoriu al pregătirii pentru luptă a marinarilor de pe submarine și se desfășoară în conformitate cu Planul de pregătire pentru luptă al flotei.
Anterior, submarinele Kolpino și Veliky Novgorod au participat la exerciții comune cu navele mici antisubmarin Suzdalets și Kasimov ale FRMN, în timpul cărora echipajele acestora au jucat rolul adversarului convențional.
Comentariu remnmilitaryblog.com: Submarinele Kolpino și Veliky Novgorod aparțin Brigăzii 4 Submarine – Novorossiysk din cadrul Bazei Navale – Novorossisk a FRMN. În prezent, acestea sunt singurele submarine Proiect 636.3 ale FRMN prezente în Marea Neagră. Submarinul Kolpino se află dislocat la Sevastopol, iar Veliky Novgorod la Novorossiysk.
Alte două submarine de acest tip, Stary Oskol și Rostov pe Don se află în Marea Mediterană, unde îndeplinesc misiuni în cadrul Grupării navale operative a Forțelor Navale ale Federației Ruse.
Ultimele două din cele șase submarine ale FRMN, Novorossiysk și Krasnodar, sunt dislocate, cel mai probabil, în Marea Baltică, unde au fost supuse unor reparații planificate în cadrul Șantierului Naval din Kronștadt.
Probabil, activitățile de pregătire pentru luptă desfășurate de submarinele Kolpino și Veliky Novgorod pe mare au loc în cadrul verificării de control asupra perioadei de instrucție de iarnă, aflată în curs de desfășurare cu Trupele Regiunii Militare Sud.
Sursa: mil.ru.