Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a informat, pe 22.05.2021, că piloții unui avion militar din Crimeea au fost catapultați accidental din aeronava aflată la sol, dar aceștia sunt în viață.
“Pe 21 mai, în timpul pregătirilor pentru un zbor planificat cu un avion Su-30SM, pe aerodromul din Saki, s-a produs activarea accidentală a sistemului de catapultare. În urma catapultării piloților, nimeni nu a fost rănit. Ambii piloți sunt în viață”, se arată într-un comunicat de presă, preluat de agenția Interfax.
“În prezent, pe aerodrom lucrează o comisie specială, care inspectează aeronava din punct de vedere tehnic, pentru a stabili cauzele accidentului”, au precizat reprezentanții Regiunii Militare Sud.
Comentariu remnmilitaryblog.com: Pe aerodromul din Saki este dislocată o escadrilă de aviație de vânătoare a Regimentului 43 Aviație de Asalt din cadrul Aviației navale a Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN). În dotarea acesteai se află 12 avioane de vânătoare de tip Su-30SM.
Deși reprezentanții ruși nu au menționat acest fapt, de regulă, în cazul unor accidente aviatice, sunt reținute la sol toate aeronavele de același tip, până la stabilirea cauzelor producerii acestora.
Trebuie precizat faptul că recent, în luna martie, în Federația Rusă, s-a produs un incident similar pe aerodromul din Shaikovka (Regiunea Kaluga), cu un bombardier cu rază lungă de acțiune de tip Tu-22M3. În urma acestuia, trei din cei patru membri ai echipajului și-au pierdut viața, inclusiv comandantul regimentului din care provenea aeronava.