Rusia a dislocat trei bombardiere Tu-22M3 în Siria. Acestea vor opera deasupra Mării Mediterane

foto

Ministerul rus al Apărării a informat, pe 25.05.2021, că trei bombardiere cu rază lungă de acțiune de tip Tu-22M3 au fost dislocate în cadrul Bazei Aeriene Khmeimim din Siria. Aeronavele, care vor staționa pentru prima dată pe teritoriul sirian, vor îndeplini misiuni deasupra acvatoriului Mării Mediterane.

“Este pentru prima dată când bombardiere de acest tip vor staționa pe aerodromul Khmeimim. Echipajele bombardierelor cu rază lungă de acțiune își vor perfecționa deprinderile practice în ceea ce privește îndeplinirea misiunilor de instrucție în zone geografice noi, în timpul zborurilor în spațiul aerian situat deasupra Mării Mediterane”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului, preluat de agențiile de presă Tass și Interfax.

După cum au precizat reprezentanții ministerului, după îndeplinirea de misiuni de instrucție deasupra apelor neutre ale Mării Mediterane, bombardierele vor reveni pe aerodromurile de dislocare permanentă din Rusia.

Militarii ruși au menționat că, în cadrul Bazei Aeriene Khmeimim a fost finalizată reconstrucția celei de-a doua piste de decolare-aterizare, fiind înlocuită suprafața de rulare de pe aceasta și fiind instalate noi echipamente luminoase și radiotehnice. În afară de aceasta, datorită prelungirii suprafeței de beton, au fost extinse posibilitățile aerodromului privind primirea și deservirea aeronavelor din diferite clase.

În prezent, toate tipurile de aeronave aflate în dotarea Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse pot să efectueze zboruri de la Baza Aeriană Khmeimim, inclusiv cele de tip greu. 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Sosirea bombardierelor cu rază lungă de acțiune Tu-22M3 în Siria a fost confirmată și pe rețelele de socializare. În cadrul unor postări de pe Twitter și Telegram, a fost semnalată prezența în Provincia Latakia a unor aeronave de acest tip.

foto 1

Dislocarea bombardierelor rusești în zona Mării Mediterane confirmă interesul crescut al Rusiei pentru această regiune. Trebuie precizat și faptul că Rusia menține, pe baze permanente, în portul sirian Tartus și în estul Mării Mediterane, o escadră formată din 10-15 nave de luptă și auxiliare, provenite, în special, de la Flota din Marea Neagră. În permanență, în cadrul acesteia se află cel puțin trei sau patru platforme purtătoare de rachete de croazieră de tip Kalibr, inclusiv unul sau două submarine Proiect 636.3.

Astfel, prezența aero-navală în Marea Mediterană contribuie, în special, la promovarea intereselor rusești în Siria, Libia și Egipt. În același timp, asigură o contrapondere la mijloacele americane sau din alte state membre NATO din regiune. 

Surse: militarynews.ru, tass.ru, twitter.com.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s