În anul 2020, Rusia a vândut arme în valoare de peste 15 miliarde de dolari

foto

În cadrul unei întîlniri cu președintele rus, Vladimir Putin, directorul Serviciului Federal pentru Cooperare Tehnico-Militară (FSVTS), Dmitry Shugaev, a declarat, pe 07.06.2021, că, în anul 2020, Rusia a exportat produse cu destinație militară în valoare de peste 15 miliarde de dolari.

“Anul trecut, totul a decurs conform planului. Volumul total al exporturilor militare a fost de peste 15 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că am realizat 102% față de planul propus pentru anul 2020”, a spus Shugaev.

Potrivit declarațiilor sale, portofoliul comenzilor pentru export în ceea ce privește producția de apărare din Rusia se menține la un nivel de peste 50 de miliarde de dolari.

“Acesta este unul dintre principalii indicatori, care oferă încredere în viitor pentru întreprinderile noastre și pentru întregul sistem de cooperare tehnico-militară”, a precizat șeful FSVTS.

După cum a remarcat Dmitry Shugaev, Rusia și-a consolidat poziția pe piața mondială a armamentelor. “Am păstrat regiunile cu care interacționăm. Este vorba, în primul rând, de partenerii noștri din regiunile asiatice și africane. În prezent, menținem relații cu peste 100 de state și livrăm echipamentele noastre în 51 de țări”, a menționat Shugaev.

Cea mai mare cerere la export se înregistrează pentru tehnica de producție rusească destinată Forțelor Aeriene și Trupelor de Apărare Antiaeriană. Directorul FSVTS a informat că, cu toate acestea, partea rusă nu ignoră nici tehnica pentru Forțele Terestre și Forțele Navale, livrând tot ceea ce este solicitat. 

Comentariu remnmilitaryblog.com: În ultimii trei ani, în pofida sancțiunilor internaționale, Rusia a reușit să mențină exporturile de tehnică militară la un nivel de aproximativ 15 miliarde de dolari anual.

Principalele state partenere din acest domeniu sunt în continuare India, China și Algeria.

În principiu, cele mai importante contracte se referă la livrarea de avioane de vânătoare (Su-30 și Su-35), precum și la sisteme de rachete antiaeriene S-400. 

Sursa: tass.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s