Până la sfârșitul anului 2021, Forțele Aerocosmice ale Rusiei vor primi în dotare opt bombardiere modernizate Su-34M

foto

Serviciul de presă al Regiunii Militare Centru din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a informat, pe 22.06.2021, că, până la sfârșitul anului, în dotarea regimentului de aviație mixtă din Regiunea Chelyabinsk vor fi introduse opt avioane de vânătoare și bombardament modernizate de tip Su-34M.

“Avioanele îmbunătățite Su-34M vor fi echipate cu containere de cercetare multifuncționale create în cadrul proiectului Sych”, se arată într-un comunicat de presă al serviciului, preluat de agenția Interfax.

Echipamentele instalate pe noile aeronave vor extinde capabilitățile acestora de a detecta ținte aeriene și terestre, prin întrebuințarea de noi mijloace de cercetare radiotehnică, opto-electronică și prin radiolocație.

Personalul navigant și tehnic al regimentului deja a urmat cursuri de recalificare pentru utilizarea noilor avioane la Centrul de instrucție de la Lipetsk al Aviației de front.

Avionul Su-34 a fost dezvoltat de compania Sukhoi, parte a Corporației Întrunite Constructoare de Avioane (OAK). Producerea în serie a acestuia a început în anul 2005. Aeronava este destinată pentru distrugerea țintelor tereste și aeriene, în orice condiții meteorologice, pe timp de zi și de noapte.

Bombardierul Su-34 întrebuințează armamente dirijate din clasele aer-sol și aer-aer cu rază lungă de acțiune. Autonomia de zbor a acestuia este de aproximativ 4.000 de kilometri, iar viteza de până la 1.900 de kilometri pe oră. Echipajul este format din doi militari. 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Forțele Aerocosmice ale Federației Ruse intenționează să achiziționeze, în total, aproximativ 200 de avioane de vânătoare și bombardament de generație 4++, în versiunile Su-34 și Su-34M.

În prezent, trupele ruse dispun de aproximativ 120 de avioane Su-34, cu care au fost formate 10 escadrile. Fiecare dintre cele patru Regiuni Militare dispune de câte un regiment dotat cu astfel de avioane. Cu excepția regimentului din Regiunea Militară Sud, care are trei escadrile (36 de avioane), toate celelalte sunt structurate în două escadrile (24 de avioane). De asemenea, o escadrilă de avioane Su-34 (12 aeronave) a fost introdusă în dotarea Centrului 4 de stat pentru întrebuințare în luptă și pregătirea personalului navigant al Forțelor Aeriene din Lipetsk.

În ceea ce privește avioanele Su-34M, se estimează că, până în anul 2027, Forțele Aerocosmice vor primi 76 de aeronave de acest tip, într-un ritm de 8-14 aparate pe an.

Noile avioane modernizate Su-34M vor include o avionică nouă, armamente de mare precizie și containere de cercetare prinse sub aripi, care vor oferi aeronavelor noi capabilități de descoperire a țintelor. Astfel, varianta containerului cu denumirea UKR-RT va fi destinată pentru ducerea cercetării radiotehnice, UKR-OE pentru cercetare opto-electronică și UKR-PL pentru cercetare prin radiolocație. Toate aceste containere folosesc o rețea unică de date pentru cooperarea cu avionul. Echipamentele suspendate sub aripi vor pemite avionului Su-34M să identifice radiolocatoarele și stațiile radio la distanțe de sute de kilometri și să stabilească coordonatele acestora. După cum au anunțat reprezentanții ruși, cu ajutorul containerului UKR-RL bombardierul va putea să vadă în orice moment al zilei, chiar și prin norii denși.

În vara anului 2020, Ministerul rus al Apărării și compania Sukhoi au încheiat un prim contract pentru achiziționarea a 20 de avione Su-34M, care vor fi livrate în perioada 2021-2022.

Primul avion Su-34M a fost livrat pe 11.03.2021 și introdus în dotarea Regimentului 2 Aviație Mixtă dislocat pe aerodromul Shagol din Regiunea Chelyabinsk. Acesta face parte din Divizia 21 Aviație Mixtă a Armatei 14 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană a Regiunii Militare Centru. Probabil, cu noile avioane primite în perioada 2021-2022, în cadrul regimentului va fi formată încă o escadrilă de bombardament, cu 12 aeronave Su-34M.

În compunerea regimentului se află deja două escadrile de aviație de bombardament, dotate cu 24 de avioane Su-34, primite în înzestrare în perioada 2017-2019. A treia escadrilă a regimentului dispune de 12 avioane de cercetare de tip Su-24MR. Probabil că, pe aerodromul din Shagol se mai află în exploatare și un număr neprecizat de bombardiere Su-24M, aflate în dotare înainte de modernizarea înzestrării și primirea noilor aeronave Su-34.

Sursa: militarynews.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s