Rusia a început desfășurarea de exerciții de amploare în estul Mării Mediterane, în proximitatea portavionului Queen Elizabeth

foto

Ministerul rus al Apărării a informat că, pe 25.06.2021, militarii ruși au început desfășurarea în Marea Mediterană a unor manevre de amploare, cu participarea unor nave de suprafață, submarine diesel-electrice și avioane de luptă.

“Pe 25 iunie, în partea de est a Mării Mediterane a început executarea unui exercițiu comun al Grupării navale operative a Forțelor Navale și Aviației din cadrul Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse”, se arată într-un comunicat de presă preluat de agențiile Tass și Interfax.

Potrivit precizărilor reprezentanților ruși, la manevre iau parte cinci nave de luptă, între care nava amiral a Flotei ruse din Marea Neagră, crucișătorul Moscova, și fregatele purtătoare de rachete de croazieră Kalibr Amiral Essen și Amiral Makarov, precum și submarinele Stary Oskol și Rostov pe Don.

De asemenea, la activitățile de pregătire pentru luptă participă avioane antisubmarin Tu-142MK și Il-38, bombardiere cu rază lungă de acțiune Tu-22M3 și avioane MiG-31K, dotate cu rachete hipersonice Kinzhal.

Navele de luptă rusești, împreună cu submarinele și aviația, vor îndeplini misiuni de asigurare a securității celor două baze militare ruse din Siria: Khmeimim și Tartus.

“În timpul zborurilor de antrenament, va fi efectuată testarea avioanelor și echipamentelor din dotarea acestora în condiții climatice dificile, care implică expunerea la temperaturi ridicate și zboruri pe termen lung deasupra suprafețelor de apă. Astfel, echipajele aeronavelor vor dobândi abilități practice de îndeplinire a misiunilor în zone geografice noi”, au menționat reprezentanții ministerului.

Începând din 07 iunie, în estul Mării Mediterane se află și portavionul britanic Queen Elizabeth. Acesta este însoțit de nave de luptă de suprafață, un submarin nuclear purtător de rachete Tomahawk și două nave auxiliare.

La bordul portavionului sunt amplasate opt avioane de vânătoare britanice F-35B, precum și 10 avioane F-35 aparținând Forțelor Navale ale SUA. 

Comentariu remnmilitaryblog.com: În ultima săptămână, Rusia a format un important dispozitiv aeronaval în estul Mării Mediterane, pe fondul prezenței în regiune a portavionului britanic Queen Elizabeth, de la bordul căruia avioanele de vânătoare F-35 au început să îndeplinească misiuni împotriva grupării teroriste Stat Islamic.

Pe lângă trei bombardiere Tu-22M3, în Siria au fost deplasate două avioane MiG-31K, un avion antisubmarin Il-38 și un avion AWACS de tip A-50U. În același timp, trei avioane antisubmarin Tu-142 au fost redislocate de la Fedotovo-Kipelovo pe aerodromul Eisk de la Marea Azov, de unde vor zbura, probabil, în zona Mării Mediterane.

De asemenea, în estul Mării Mediterane, au fost deplasate două dintre principalele nave de luptă ale Flotei ruse din Marea Neagră, respectiv crucișătorul purtător de rachete Moscova și fregata Amiral Essen.

Cea mai importantă redislocare în zona Mării Mediterane este cea a avioanelor de vânătoare-interceptare MiG-31K, dotate cu rachete hipersonice Kinzhal, care au fost aduse pentru prima dată în regiune. Acestea fac parte din escadrila formată din 10 avioane de acest tip, care, începând de la sfârșitul anului 2017, se află în serviciul de luptă experimental în sud-vestul Federației Ruse, pe aerodromul din Akhtubinsk.

Exercițiul din Marea Mediterană, desfășurat în proximitatea portavionului britanic Queen Elizabeth, are loc la numai două zile după ce una dintre navele de luptă din gruparea acestuia, distrugătorul Defender, aflat în Marea Neagră, a încălcat apele teritoriale rusești în apropiere de Sevastopol, în Peninsula Crimeea.

Acest lucru contribuie la crearea unor tensiuni suplimentare între părți și poate genera noi incidente, atât pe mare, cât și în aer. 

Surse: militarynews.ru, tass.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s