Centrul Național pentru Conducerea Apărării Federației Ruse (CNCA) a informat, pe 10.07.2021, că Flota rusă din Marea Neagră (FRMN) controlează acțiunile navei grecești purtătoare de rachete Daniolos, care a intrat în Marea Neagră.
“Forțe și mijloace aparținând FRMN au început monitorizarea acțiunilor vedetei purtătoare de rachete Daniolos din cadrul Forțelor Navale ale Greciei”, se arată într-un comunicat de presă preluat de agenția Interfax.
În acesta se precizează că nava de luptă grecească a intrat în acvatoriul Mării Negre sâmbătă, 10 iulie.
Comentariu remnmilitaryblog.com: Trecerea navei prin Strâmtoarea Bosfor a fost confirmată și de sursele locale turcești de pe Twitter.

Potrivit acestora, nava urmează să participe la exercițiul naval bulgar Breeze-2021. Manevrele se vor desfășura în perioada 11-19 iulie.
Anterior, în perioada 28 iunie – 10 iulie, în Marea Neagră a fost executat exercițiul Sea Breeze-2021. Majoritatea navelor participante la acesta vor lua parte și la exercițiul organizat de Forțele Navale ale Bulgariei.
Surse: militarynews.ru, twitter.com.