Înghesuială ca la slujba de duminică: Misiuni intense de cercetare aeriană desfășurate de SUA în Marea Neagră

01

Analiză remnmilitaryblog.com

Mijloacele americane de cercetare aeriană dislocate în Europa continuă să execute în regim intensificat misiuni de tip ISR (Intelligence, Surveillance, Reconnaissance) deasupra apelor neutre ale Mării Negre, vizând mișcările și activitățile trupelor ruse din regiune. În dimineața zilei de 30.01.2022, în proximitatea Peninsulei Crimeea s-au aflat trei avioane (RC-135V, P-8A și CL-60), precum și o dronă (RQ-4A) de cercetare aparținând Forțelor Armate ale SUA.

1

Avionul de cercetare radioelectronică Boeing RC-135V Rivet Joint al Forțelor Aeriene americane a decolat de la Baza Aeriană Souda Bay de pe Insula Creta (Grecia). Aeronava, cu numărul de înregistrare 63-9792 și indicativul radio HOMER71, a ieșit deasupra Mării Negre de pe teritoriul Bulgariei. Aceasta a evoluat la o altitudine de aproximativ 10.210 metri, cu o viteză de circa 670 de kilometri pe oră. Avionul a efectuat mai multe treceri la sud-vest și sud-est de Peninsula Crimeea, precum și la sud de Strâmtoarea Kerci.

rivet

Avionul de patrulare antisubmarin Boeing P-8A Poseidon al Forțelor Navale ale SUA a decolat de la Baza Aeriană Sigonella de pe Insula italiană Sicilia. Aeronava a ieșit deasupra apelor neutre ale Mării Negre de pe teritoriul Bulgariei. Aceasta a evoluat la o altitudine de aproximativ 5.485 de metri, cu o viteză de circa 685 de kilometri pe oră. Avionul a efectuat mai multe treceri în proximitatea Peninsulei Crimeea.

p8

Avionul experimental de cercetare Bombardier Challenger 650 ARTEMIS aparținând Forțelor Terestre americane, cu numărul de bord N488CR și indicativul radio BRIO68, a decolat de pe aerodromul Mihail Kogălniceanu din România. Acesta a evoluat la o altitudine de aproximativ 8.530 de metri cu o viteză de circa 610 kilometri pe oră. Aeronava a efectuat mai multe treceri de-a lungul litoralului Ținutului Krasnodar și la sud-est și sud-vest de Peninsula Crimeea.

artemis

Drona de cercetare Nortrop Grumman RQ-4A Global Hawk a Forțelor Aeriene ale SUA a decolat de la Baza Aeriană Al Dhafra din Emiratele Arabe Unite. Aparatul de zbor fără pilot cu numărul de înregistrare 42015 a întrebuințat indicativul radio FORTE12. Acesta a evoluat la o altitudine de aproximativ 16.330 de metri. Misiunea dronei este în curs de desfășurare. Probabil că aceasta va urca și pe teritoriul Ucrainei, unde va viza linia de demarcație din Donbas și frontierele cu Rusia și Belarus.

Și în zilele anterioare, mijloacele americane de cercetare aeriană au îndeplinit misiuni de cercetare în proximitatea frontierelor rusești din Regiunea Mării Negre, evoluând atât deasupra apelor neutre ale Mării Negre, cât și în spațiul aerian al Ucrainei.

Astfel, pe 29 ianuarie, deasupra Mării Negre s-a aflat un avion de cercetare radioelectronică RC-135V, iar în spațiul aerian al Ucrainei un avion de conducere în luptă și indicare a țintelor E-8C.

2

Pe 28 ianuarie, un avion de cercetare radioelectronică RC-135V a evoluat atât deasupra Mării Negre, cât și în spațiul aerian al Ucrainei. De asemenea, deasupra teritoriului ucrainean a zburat o dronă de cercetare RQ-4A.

3

Pe 27 ianuarie, deasupra Mării Negre s-au aflat un avion de conducere în luptă și indicare a țintelor E-8C, un avion de patrulare antisubmarin P-8A, un avion de cercetare radioelectronică RC-135V, precum și un avion britanic de cercetare RC-135W.

4

Probabil, mijloacele de cercetare din SUA și Marea Britanie supraveghează activitățile militare desfășurate de Federația Rusă în regiune. Trebuie menționat faptul că, în perioada 25-29 ianuarie, în Regiunile Militare Vest și Sud s-au desfășurat verificări asupra nivelului de pregătire al trupelor.  

Surse: twitter.com, t.me.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s