În cadrul ședinței din 15.02.2022, Duma de Stat a Federației Ruse a adoptat, cu majoritate de voturi, o rezoluție propusă de grupul parlamentar al Partidului Comunist, prin care se face apel la președintele Vladimir Putin să recunoască independența Republicilor Donețk și Lugansk.
În favoarea rezoluției au votat 351 de deputați, 16 au fost împotrivă, iar un deputat s-a abținut de la vot. În același timp, Duma de Stat a respins un proiect alternativ de rezoluție, prezentat de Partidul Rusia Unită, în care se propunea ca apelul să fie adresat Ministerului de Externe pentru declanșarea de consultări în această problemă. Documentul a primit doar 310 voturi.
După cum a remarcat președintele Dumei de Stat, Vyacheslav Volodin, “rezoluția va fi semnată imediat și trimisă șefului statului”. După cum a subliniat politicianul pe canalul său de Telegram, “președintelui îi va fi trimis un apel pentru a lua în considerare problema recunoașterii Republicii Populare Donețk (DPR) și Republicii Populare Lugansk (LPR) ca state independente și suverane”. “Kievul nu respectă acordurile de la Minsk, iar cetățenii și compatrioții noștri care locuiesc în Donbass au nevoie de ajutor și sprijin”, a spus acesta.
Potrivit lui Volodin, “deputații sunt convinși că recunoașterea DPR și LPR va crea temeiuri pentru asigurarea garanțiilor de securitate și protejarea locuitorilor republicilor de amenințările externe, precum și pentru consolidarea păcii internaționale și a stabilității regionale în conformitate cu scopurile și principiile Cartei Națiunilor Unite și va iniția procesul de recunoaștere internațională a ambelor state”.
Comentariu remnmilitaryblog.com: Este puțin probabil ca președintele Vladimir Putin să dea curs solicitării Dumei de Stat și să recunoască independența celor două republici autoproclamate de pe teritoriul Ucrainei.
Într-o declarație făcută cu ceva timp în urmă, ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a precizat că nu se pune problema recunoașterii Republicilor Donețk și Lugansk, deoarece, într-o astfel de situație s-ar pierde restul Ucrainei, care ar putea fi integrată fără probleme în Occident.
După modelul Crimeii, Rusia ar fi putut să integreze și cele două republici, dar nu a existat interes în acest sens.
Autoritățile de la Moscova vizează menținerea estului Ucrainei într-un fel de zonă gri, care să împiedice aderarea Ucrainei la NATO și integrarea în Uniunea Europeană.
Altfel, cele două republici sunt deja rusești, iar recunoașterea independenței nu le-ar ajuta prea mult. Aproximativ 600.000 de persoane din aceste regiuni au primit pașapoarte rusești, au drept de vot și chiar au un reprezentant în Duma de Stat a Rusiei.
Surse: tass.ru, topcor.ru.