Trupele ruse au respins un nou atac al armatei ucrainene asupra Insulei Șerpilor din Marea Neagră

1

Reprezentantul oficial al Ministerului rus al Apărării, general locotenent Igor Konashenkov, a declarat, pe 21.06.2022, că, în cursul zilei de 20 iunie, militarii ruși au respins un nou atac al trupelor ucrainene asupra Insulei Șerpilor din Marea Neagră.

“Au fost distruse în aer 13 drone, patru rachete Tochka-U și 21 de proiectile reactive trase de lansatoarele multiple de tip Uragan. Niciuna dintre mijloacele de foc ale armatei ucrainene nu a lovit țintele de pe Insula Șerpilor. Ca urmare, adversarul a fost nevoit să abandoneze debarcarea desantului pe insulă”, a menționat Konashenkov, ale cărui declarații au fost preluate de agenția de presă Interfax.

Potrivit precizărilor acestuia, atacul asupra insulei a fost efectuat în jurul orei 05.00 dimineața. “Planul de operare al regimului de la Kiev prevedea executarea de lovituri masive aeriene și cu artileria asupra Insulei Șerpilor, urmate de debarcarea desantului și capturarea acesteia. Peste 15 drone de cercetare și atac ale armatei ucrainene au fost implicate în raidul aerian, fiind conduse de două drone de tip Bayraktar TB2”, a spus Konashenkov.

Acesta a declarat că, “în spațiul aerian situat în apropierea Insulei Șerpilor, mijloacele rusești au detectat și o dronă americană de cercetare strategică de tip RQ-4 Global Hawk, ce a evoluat la altitudine mare”.

După cum a menționat reprezentantul Ministerului rus al Apărării, acoperirea antiaeriană pentru dronele ucrainene a fost asigurată de sisteme de rachete antiaeriene de tip S-300, aflate în poziții de luptă în zonele Tuzla și Ochakov.

“Atacurile cu rachete și artileria asupra Insulei Șerpilor au fost efectuate cu rachete balistice ucrainene Tochka-U, cu lansatoare multiple de proiectile reactive Uragan și tunuri M-777, cu calibrul de 155 de milimetri, aflate în poziții de foc la vest de Odesa și pe Insula Kubansky. Mijloacele de apărare antiaeriană rusești, respectiv complexe de rachete și artilerie antiaeriană Pantsir și complexe de rachete antiaeriene Tor au distrus toate mijloacele de lovire ale adversarului lansate asupra insulei”, a concluzionat Konashenkov.

În cadrul unui briefing susținut pe 21 iunie, Konashenkov a făcut referire și la atacul executat de armata ucraineană asupra platformelor rusești de extracție a gazelor BK-1 și Krym-1 din Marea Neagră.

Potrivit precizărilor sale, în dimineața zilei de 20 iunie, cele două platforme maritime au fost lovite cu rachete antinavă și de către o dronă Bayraktar TB2. “Ca urmare a provocării ucrainene, un incendiu puternic a izbucnit pe platforma BK-1 și a fost creată amenințarea unei catastrofe ecologice în această zonă a Mării Negre”, a spus Konashenkov.

Acesta a subliniat faptul că, după atacul ucrainean asupra platformelor de producție de gaze din Marea Neagră, armata rusă a distrus cu rachete de croazieră hangare din raionul Odesa, unde se aflau drone Bayraktar.

“Ca răspuns la diversiunea regimului de la Kiev, rachetele de croazieră Onyks au lovit aerodromul Shkolny de lângă Odesa, unde au distrus hangare cu drone ucrainene Bayraktar, care au fost identificate în timpul operațiunii de către mijloacele de cercetare rusești”, a declarat Konashenkov.

Reprezentantul oficial al Ministerului rus al Apărării a mai adăugat că, pe Insula Kubansky, au fost distruse două plutoane de artilerie dotate cu obuziere M-777, cu calibrul de 155 de milimetri. De asemenea, aviația rusă a distrus două instalații de lansare ale unui sistem de rachete antiaeriene de tip S-300 în raioanele Ochakov și Tuzla din Regiunea Odesa. 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Din declarațiile reprezentantului Ministerului rus al Apărării rezultă faptul că, în dimineața zilei de 20 iunie, armata ucraineană a executat un atac simultan asupra Insulei Șerpilor și celor două platforme rusești de extracție a gazelor din Marea Neagră.

Nu este primul atac de anvergură efectuat de militarii ucraineni, care încearcă să preia controlul asupra Insulei Șerpilor, considerată un punct strategic în vestul Mării Negre, din care poate fi controlată situația maritimă până la Odesa.

Încercarea anterioară a avut loc în perioada 07-09 mai. Potrivit părții ruse, atacul asupra insulei a început pe 07 mai, cu participarea a trei bombardiere de front de tip Su-24, susținute de un avion de vânătoare Su-27. Ulterior, s-a încercat debarcarea pe insulă a desantului maritim, cu ajutorul a trei vedete de desant Proiect 58181 din clasa Centaur. S-a reușit debarcarea a 24 de militari ucraineni, în timp ce vedetele au fost scufundate de personalul militar rus și tehnica de aviație din cadrul Forțelor Aerocosmice.  

“A urmat apoi o luptă aprigă, în timpul căreia militarii ruși au desfășurat acțiuni tactice în apărare, fără să permită adversarului dispersarea pe insulă. Ulterior, a fost desfășurat un contraatac decisiv, în care militarii ucraineni au fost împinși pe malul apei și anihilați”, au precizat reprezentanții Ministerului rus al Apărării.

În data de 08 mai, a fost organizată o nouă tentativă de atac asupra Insulei Șerpilor. La aceasta au luat parte trei elicoptere de transport de tip Mi-8, la bordul cărora se aflau subunități de trupe speciale, pregătite pentru debarcare. Sprijinul aerian al desantului a fost asigurat de un elicopter de atac Mi-24. Toate aceste forțe au fost distruse de avioane de vânătoare rusești. Se pare că la bordul unui elicopter Mi-8 se afla și locțiitorul comandantului Forțelor Navale ale Ucrainei pentru aviație și șef al Departamentului aviației navale, colonelul Igor Bedzai. Acesta și-a pierdut viața în timpul atacului.

“Alte șase elicoptere de tip Mi-8 și Mi-24 se aflau pe aerodromul militar de lângă Artsyz din Regiunea Odesa, unde desfășurau pregătiri pentru debarcarea celui de-al doilea val de trupe aeropurtate. Acestea au fost distruse cu ajutorul unor rachete de înaltă precizie cu bazare aeriană”, au menționat reprezentanții ministerului.

Pe 10 mai, reprezentantul oficial al Ministerului rus al Apărării, general maior Igor Konashenkov, a declarat că Forțele Armate ale Rusiei au distrus pe mare trei vedete blindate de desant-asalt de tip Centaur ale Ucrainei, cu desant la bord. Acesta a remarcat faptul că, în acest fel, “aventura cu încercarea de a ocupa Insula Șerpilor de către Kiev s-a încheiat cu un dezastru”.

Sursa: militarynews.ru.

Lasă un comentariu