Secretul lui Polichinelle: Vucici – în Ucraina se desfășoară un război mondial, în care Occidentul luptă împotriva Rusiei

foto

În cadrul unui interviu acordat postului de televiziune TV Pink, președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat, pe 14.07.2022, că, pe teritoriul Ucrainei, Occidentul a intrat într-o confruntare cu Rusia prin intermediul armatei ucrainene.

Potrivit lui Vucic, pentru o imagine completă a unui război mondial poate că mai lipsește doar un conflict armat de amploare în Asia. În orice caz, evenimentele din Ucraina nu pot fi denumite conflict regional sau local, fiind vorba despre un război mondial.

Președintele sârb a mai spus că războiul din Ucraina afectează și situația din Peninsula Balcanică. Dar, potrivit precizărilor sale, Belgradul va depune toate eforturile necesare pentru menținerea păcii în regiunea Balcanilor.

Serbia rămâne unul dintre puținele state europene care încearcă să mențină relații de prietenie cu Rusia, în pofida presiunilor enorme din partea SUA și UE.

Operațiunea militară specială a Rusiei în Ucraina a început pe 24 februarie 2022. SUA și NATO oferă Ucrainei un sprijin curpinzător, furnizând Forțelor Armate arme, muniții și bani și antrenând personalul militar ucrainean. 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Faptul că în Ucraina este deja în curs de desfășurare al Treilea Război Mondial este un fel de secret al lui Polichinell: toată lumea știe, dar nimeni nu vrea să recunoască.

De fapt, implicarea Occidentului în Ucraina nu se limitează la arme, muniții, bani și antrenarea militarilor ucraineni. Este vorba și de un sprijin direct cu informații de cercetare și cu mercenari străini, care, de fapt, sunt militari în rezervă din diverse state. La toate acestea trebuie adăugate și sancțiunile economice, care au fost impune impotriva Rusiei la un nivel fără precedent.

Probabil că, războiul din Ucraina nici nu se va putea încheia fără acceptul Occidentului, care își va recunoaște implicit și înfrângerea. Altfel, acesta se va extinde inevitabil în state membre NATO (în primul rând în Polonia și statele baltice) și se va transforma într-o conflagrație mondială oficială.

Singurul lucru care va putea împiedica acest lucru va fi reacția populației din SUA și din statele europene, care sprijină Ucraina în conflictul împotriva Rusiei. Aceasta va obosi și se va sătura de problemele create de situația din Ucraina și va solicita decidenților să oprească sprijinul acordat regimului de la Kiev. Deja există multe semnale că situația se îndreaptă deja într-o astfel de direcție.

Sursa: topwar.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s