Încă un submarin nuclear rusesc a ieșit în Marea Albă pentru teste. Genelalissimus Suvorov este ultimul produs din clasa Borey-A

foto

Agenția de presă rusă Tass a informat, pe 20.07.2022, citând o sursă din domeniul construcțiilor navale, că cel de-al doilea submarin din producția de serie din cadrul Proiectului 955A (clasa Borey-A), Generalissimus Suvorov a ieșit pentru prima dată în Marea Albă pentru desfășurarea testelor de uzină de marș.

“Submarinul nuclear Generalissimus Suvorov a ieșit pentru prima dată din Șantierul Naval Sevmash din Severodvinsk pentru desfășurarea testelor de uzină de marș în Marea Albă. În cadrul acestora, vor fi verificate navigabilitatea și calitățile privind exploatarea submarinului, în conformitate cu caracteristicile de proiectare”, a menționat sursa.

Potrivit precizărilor acesteia, după finalizarea testelor de marș, vor fi executate testele de stat ale submarinului, care vor include verificarea practică a tuturor sistemelor de armamente de la bord.

“Conform planurilor curente, submarinul strategic Generalissimus Suvorov va fi introdus în dotarea Forțelor Navale ale Rusiei până la sfârșitul anului 2022”, a concluzionat sursa.

Submarinul Generalissimus Suvorov face parte din generația a patra de submarine cu propulsie nucleară și aparține Proiectului îmbunătățit 955A, fiind proiectat de Biroul central de construcții de tehnică navală Rubin din Sankt Petersburg. În cadrul proiectului, au fost implementate soluții tehnice noi, au fost perfecționate echipamentele, a fost redus nivelul câmpurilor fizice, a crescut securitatea și a fost finalizat un set de măsuri pentru substituirea importurilor.

Începerea construcției submarinului Generalissimus Suvorov a început pe 26 decembrie 2014 la Șantierul Naval Sevmash din Severodvinsk, parte a Corporației întrunite constructoare de nave (OSK). Acesta a fost lansat la apă pe 25 decembrie 2021. Este panificat ca noul submarin să întărească gruparea de submarine nucleare a Flotei din Oceanul Pacific.

Primul submarin din cadrul Proiectului 955A, Prințul Vladimir, a fost introdus în dotarea Forțelor Navale ale Federației Ruse pe 12 iunie 2020. Ulterior, pe 21 decembrie 2021, a fost predat flotei primul submarin de acest tip din producția de serie, respectiv Prințul Oleg.   

Comentariu remnmilitaryblog.com: Planurile curente ale Forțelor Navale ale Federației Ruse prevăd construirea și introducerea în dotarea Flotei de Nord și Flotei din Oceanul Pacific a 12 submarine nucleare purtătoare de rachete balistice (SSBN) din clasele Borey și Borey-A (câte șase pentru fiecare flotă).

Până în prezent, în dotarea celor două flote au fost introduse cinci submarine de acest tip, din care trei aparțin Flotei din Oceanul Pacific (K-550 Aleksandr Nevsky, K-551 Vladimir Monomakh și K-552 Prințul Oleg) și două Flotei de Nord (K-535 Yuri Dolgoruki și K-549 Prințul Vladimir).

Pe lângă submarinul Generalissimus Suvorov, care a început testele de marș, urmând să fie livrat Flotei din Oceanul Pacific, alte patru submarine din clasa Borey-A se mai află în construcție la Șantierul Naval Sevmash din Severodvinsk: Imperator Aleksandr III, Prințul Pozharsky, Dmitri Donskoy și Prințul Potemkin. Primul dintre acestea este destinat tot Flotei din Oceanul Pacific, iar următoarele trei Flotei de Nord.

Construcția ultimelor două submarine strategice Proiect 955A este planificată să înceapă în anul 2023.

Trebuie menționat faptul că submarinele din clasele Borey și Borey-A pot primi la bord câte 16 rachete balistice intercontinentale de tip Bulava.

Sursa: tass.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s