Încă un bombardier strategic modernizat Tu-160M a efectuat primul zbor în Rusia. Aeronava a fost adaptată pentru rachete hipersonice

foto

Corporația întrunită constructoare de avioane (OAK) din Rusia, parte a corporației de stat Rostec, a anunțat, pe 19.12.2022, că încă un bombardier strategic profund modernizat de tip Tu-160M a efectuat primul zbor.

“În luna decembrie 2022, încă un bombardier strategic modernizat Tu-160M, dezvoltat de societatea Tupolev din cadrul OAK, a efectuat primul său zbor”, se arată într-un comunicat de presă al corporației, preluat de agenția Interfax.

“Piloții au efectuat manevre pentru a verifica stabilitatea și controlabilitatea aeronavei în aer, performanța sistemelor și motoarelor acesteia, precum și a echipamentelor de avionică”, au precizat reprezentanții ruși.

După cum a informat Interfax, în luna mai 2015, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a solicitat ca Întreprinderea de Aviație din Kazan să reia construcția bombardierelor strategice Tu-160 “Lebăda albă”, a căror producere în masă a fost întreruptă în anii 1990.

Bombardierele, care sunt capabile să poarte arme nucleare, sunt construite într-o nouă versiune, respectiv Tu-160M. În exterior, ele nu vor diferi de aeronavele Tu-160 de bază, dar capacitățile lor de luptă vor crește semnificativ, datorită extinderii gamei de armamente și echipării lor cu motoare noi NK-32 din seria a doua, care vor mări autonomia de zbor cu 1.000 de kilometri.

În paralel, sunt modernizate la versiunea Tu-160M și bombardierele Tu-160 aflate în exploatare. Primul prototip Tu-160M a fost realizat de baza aeronavei Igor Sikorsky, iar primul zbor al acestuia a fost efectuat pe 02.02.2020.

De asemenea, primul zbor al unui avion Tu-160M construit de la zero a avut loc pe 12.01.2022. 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Avionul Tu-160M, care a efectuat primul zbor la începutul lunii decembrie, este a treia aeronavă profund modernizată din cele 16 aflate în dotarea Aviației cu rază lungă de acțiune. Numărul aeronavei este încă necunoscut.

Anterior, primul bombardier strategic modernizat Tu-160M a fost transformat din aeronava cu numărul de serie 4-05 și numele Igor Sikorsky, care avea numărul de bord 14 roșu și numărul de înregistrare RF-94103. După finalizarea conversiei la Întreprinderea de Aviație din Kazan, avionul a efectuat primul zbor pe 02 februarie 2020. Apoi, aeronava a fost folosită pentru testarea noilor motoare NK-32 din seria 02 (NK-32-02), primul zbor cu acestea fiind efectuat de pe aerodromul întreprinderii pe 03 noiembrie 2020. După finalizarea primei faze de teste, avionul a fost transferat de la Kazan la baza de testare și dezvoltare a zborului a societății Tupolev de la Zhukovsky, pe 10 martie 2021.

Al doilea avion modernizat la nivelul Tu-160M a fost bombardierul cu numărul de serie 2-02 și denumirea Valentin Bliznyuk (anterior a avut numărul de bord 19 roșu și numărul de înregistrare RF-94113). Această aeronavă, cu noul număr de înregistrare RF-94444, a fost echipată de la început cu noile motoare NK-32-02, și a demarat testele de zbor în luna septembri 2021.

În ceea ce privește avioanele Tu-160M (Tu-160M2) construite de la zero, trebuie precizat faptul că, pe 25 ianuarie 2018, Ministerul rus al Apărării și societatea Tupolev au semnat, în prezența președintelui Vladimir Putin, un contract, în valoare de 160 de miliarde de ruble, pentru construirea a zece bombardiere până în 2027. Primul dintre acestea a efectuat primul zbor pe aerodromul întreprinderii din Kazan pe 12 ianuarie 2022 și este folosit pentru testare.

Spre deosebire de aeronavele Tu-160, care aveau în dotare 12 rachete de croazieră H-101 sau H-102 (în versiunea nucleară), între noutățile noilor bombardierelor Tu-160M profund modernizate sau construite de la zero se află posibilitatea întrebuințării rachetelor hipersonice H-47M2 Kinzhal. Acestea au o bătaie de aproximativ 2.000 de kilometri și pot să poarte, de asemenea, ogive nucleare.

Rachetele Kinzhal sunt primele rachete hipersonice din lume care au fost întrebuințate în condiții reale de luptă. În mai multe rânduri, acestea au lovit obiective militare de importanță strategică de pe teritoriul Ucrainei.

Sursa: militarynews.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s