După ce a inspectat frontul din Donețk, ministrul rus al apărării i-a băgat în ședință pe comandanții operației militare speciale

foto

Ministerul rus al Apărării a informat, pe 05.03.2023, că ministrul Serghei Şoigu a participat la o consfătuire cu comandanţii grupărilor de trupe din zona operaţiei militare speciale.

“Ministrul rus al apărării, general de armată Serghei Şoigu, a avut o întrevedere cu comandanţii grupărilor de trupe din zona operaţiei militare speciale. În timpul prezenței la Statul major al Grupării întrunite de trupe ruse, ministrul a audiat rapoarte ale comandanților militari despre situația actuală din zonele de responsabilitate și despre planurile pentru acțiuni ulterioare”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului, preluat de agenția Interfax.

Între comandanții militari prezenți la întâlnire s-au aflat șeful Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse, general de armată Valeri Gherasimov, comandantul Forțelor Aerocosmice, general de armată Serghei Surovikin, precum și șeful Direcției Principale Operații din cadrul SMG, general colonel Serghei Rudsky.

Potrivit informațiilor prezentate de reprezentanții militari ruși, pe parcursul întâlnirii, Serghei Șoigu a acordat o atenție specială modului de organizare a unui sprijin cuprinzător pentru trupele grupării, inclusiv condițiilor pentru desfășurarea în siguranță a personalului, precum și activității unităților medicale și logistice.

Anterior, pe 04 martie, Serghei Șoigu a audiat rapoartele adjuncților miniștrului apărării al Federației Ruse privind furnizarea continuă către trupe de armamente, tehnică militară și muniție. O atenție deosebită a fost acordată organizării pregătirii pentru luptă a unităților de rezervă, precum și asigurării activităților politico-militare și altor tipuri de sprijin pentru trupe.

De asemenea, în dimineața zilei de 04 martie, ministrul rus al apărării a vizitat zona operației militare speciale, unde a inspectat punctul de conducere înaintat al Grupării de trupe Est. 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Pentru prima dată, agenția de presă Interfax a prezentat o serie de informații indirecte despre grupările de trupe ruse care participă la operația militară specială de pe teritoriul Ucrainei.

Astfel, se poate aprecia că Gruparea întrunită de trupe ruse din cadrul operației militare speciale include Grupările de trupe Sud, Vest, Centru și Est, care corespund celor patru Regiuni Militare cu denumiri similare din armata rusă.

În prezent, zonele de responsabilitate ale acestora sunt împărțite astfel: Gruparea de trupe Sud acționează pe direcția Donețk, Gruparea de trupe Vest pe direcția Kupiansk, Gruparea de trupe Centru pe direcția Krasny Limansk, iar Gruparea de trupe Est pe direcția Donețk-Sud și Zaporojie.

Trebuie precizat faptul că la conducerea Grupării întrunite de trupe ruse se află șeful SMG al FA, general de armată Valeri Gherasimov, în timp ce Grupările de trupe din compunerea acesteia sunt comandate fie de comandanții trupelor din Regiunile Militare respective, fie de alți generali desemnați special în acest scop. Numirea într-o funcție din zona operației militare speciale nu implică renunțarea la funcția de bază îndeplinită în cadrul armatei ruse.

După modelul implementat deja în timpul campaniei din Siria, generalii și ofițerii ruși sunt numiți prin rotație la conducerea trupelor din zona operației militare speciale, pentru o perioadă de câteva luni, în scopul obținerii de experiență în conducerea acțiunilor reale de luptă.

Surse: mil.ru, militarynews.ru, tass.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s