
Publicația în limba engleză EurAsian Times din India a semnalat în aceste zile faptul că relocarea navelor de luptă rusești de la Sevastopol la Novorossiysk nu reprezintă o manifestare a slăbiciunii Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN), ci este, de fapt, “o capcană” pentru Ucraina și NATO.
Practic, printr-un astfel de demers, partea rusă “invită” armata ucraineană să atace portul Novorossiysk, cu sprijinul mijloacelor de cercetare aeriană ale NATO, care survolează zilnic acvatoriul Mării Negre. În acest fel, Rusia ar fi îndreptățită să reacționeze și să lovească active ale NATO, fără să se poată justifica activarea ulterioară a Articolului 5 din Charta Alianței Nord-Atlantice.
Consecințe ale relocării navelor de luptă ale FRMN
Retragerea navelor de război de la Sevastopol din Peninsula Crimeea și mutarea acestora în portul Novorossiysk, pe fondul atacurilor ucrainene consistente din zonă, reprezintă doar o simplă relocare, prin care nu se schimbă poziția maritimă activă a Rusiei în Marea Neagră.
Din punct de vedere tactic, prezența navelor la Novorossiysk nu le împiedică să lanseze rachete de croazieră Kalibr asupra teritoriului Ucrainei din Marea Neagră. Practic, s-a schimbat doar portul în care acostează, adică la Novorossiysk în loc de Sevastopol.
De fapt, Federația Rusă continuă să fie foarte puternică în zona Mării Negre. În fond, în afară de crucișătorul Moscova și un submarin din clasa Kilo, FRMN nu a pierdut nici măcar o navă capitală. Aceasta controlează încă acvatoriul Mării Negre, cu diverse nave de război și cu mijloace ale Aviației navale, care distrug dronele ucrainene pe mare și în aer.
Ca urmare, se poate afirma că Rusia și-a mutat flota departe de Crimeea pentru a verifica dacă avioanele și dronele NATO vor continua să direcționeze mijloacele ucrainene în scopul atacării navelor de luptă rusești la Novorossiysk. Pentru că un atac susținut de NATO asupra portului Novorossiysk, aflat pe teritoriul rus recunoscut internațional, ar legitima doborârea de către Rusia a avioanelor Alianței care zboară în proximitatea frontierelor sale.
Altfel, o lovitură rusească asupra activelor sau a teritoriului NATO ar conduce la activarea Articolului 5 din Charta Alianței Nord-Atlantice, care prevede că un atac asupra unui stat membru este considerat un atac asupra întregului bloc politico-militar. Un astfel de demers, ar mandata legal toate țările membre NATO să se grăbească pentru a veni în ajutorul statului atacat.
Prin urmare, strategii ruși analizează de mult timp problema doborârii acestor avioane americane și ale NATO, afirmând că acest lucru ar descuraja definitiv atacurile ucrainene susținute de Occident, dar ar pune Moscova într-o poziție de război cu statele vestice.
De ce este deranjată Rusia de mijloacele străine de cercetare aeriană?
De la începutul războiului din Ucraina, mijloace aeriene specializate aparținând SUA și NATO, între care drone MQ-9 Reaper și RQ-4B Global Hawk, precum și aeronave AWACS de tip E-3 sau avioane cercetare radioelectronică RC-135W Rivet Joint au survolat aproape 24×7 teritoriul NATO din proximitatea frontierelor Federației Ruse.
Mijloacele de cercetare aeriană evoluează, în principal, în zona litoralului românesc și sudul Mării Negre, dar și în estul Poloniei, la granița de vest a Republicii Belarus, la granița ruso-finlandeză sau în Marea Barents, în afara orașului-port Murmansk.
Acestea culeg date despre pozițiile terestre ale Federației Ruse, dar și despre emisiile radar ale mijloacelor de apărare antiaeriană, pentru a ajuta Kievul să efectueze lovituri cu drone aeriene în zone precum Moscova, regiunea Belgorod și Peninsula Crimeea. De asemenea, furnizează date despre ținte pentru atacurile cu drone maritime ucrainene în Marea Neagră.
Posibilități de răspuns ale Rusiei, inclusiv prin folosirea descurajării nucleare
Atacurile din ce în ce mai intense asupra Rusiei continentale și deschiderea frontului la Marea Neagră de către Ucraina în octombrie 2022 au condus la creșterea cererilor din partea bloggerilor militari ruși în direcția doborârii acestor mijloace de cercetare aeriană. Cu toate acestea, perspectiva activării Articolului 5, care ar fi pus SUA și Europa pe o cale de război direct cu Rusia, reprezintă un scenariu pe care ambele părți vor să-l evite.
Această dilemă rusească a încurajat Occidentul să sporească sprijinul acordat Ucrainei dincolo de cercetarea aeriană sepcializată și de donațiile de arme în valoare de peste 40 de miliarde de dolari. SUA și NATO au contribuit, de asemenea, cu consilieri și analiști tehnici pe teren, instruind și asistând armata ucraineană.
Din perspectiva strategilor ruși, partea rusă este împotriva întregii infrastructuri tehnologice, financiare, logistice și industriale occidentale, argumentând în favoarea lovirii acestor active.
Percepția că Occidentul folosește Ucraina pentru a duce un război împotriva Rusiei s-a întărit, iar apelurile pentru renunțarea la reținere s-au înmulțit. “Armele occidentale și sprijinul logistic pentru Ucraina reprezintă o amenințare existențială pentru Rusia, chiar și fără participarea directă a Occidentului”. Acesta este sentimentul în creștere la Moscova, transmis de diverse grupuri rusești de pe Telegram.
În acest context, poate fi percepută invocarea recentă de către președintele rus, Vladimir Putin, a unei noi rachete balistice RS-28 Sarmat, cu capacitate nucleară. Putin susține de mult timp că Rusia va folosi armele nucleare dacă teritoriul său se va confrunta cu “o amenințare existențială”.
Unii analiști ruși chiar apreciază că Rusia ar putea descuraja o activare a Articolului 5 chiar și după doborârea aeronavelor NATO sau lovirea teritoriilor prin care “curg” armele către Ucraina. Asta dacă atacurile vor fi precedate de avertismente formale cu privire la o astfel de răzbunare sub forma unui discurs televizat al lui Putin.
Se așteaptă ca acesta să transmită faptul că Moscova a tăcut mult timp cu privire la teritoriul european folosit pentru atacuri. Practica continuă a NATO a depășit liniile roșii ale Rusiei, iar partea rusă are dreptul de a ataca aceste ținte legitime.
O astfel de abordare treptată ar obliga, de asemenea, din punct de vedere diplomatic, ca NATO să nu activeze Articolul 5 deoarece Rusia a semnalat că și-a pus securitatea înaintea temerilor de un război la scară largă în Europa. Cu alte cuvinte, Rusia nu va mai fi constrânsă de temerile unui război direct cu Occidentul.