Dronele americane din Italia și-au împărțit zonele de responsabilitate: Cele aparținând Forțelor Aeriene operează în Marea Neagră, iar cele ale Forțelor Navale în Marea Mediterană

foto

Potrivit site-ului Itamilradar.com, evoluțiile înregistrate în ultimele săptămâni arată faptul că dronele americane de la Baza Aeriană Sigonella de pe insula italiană Sicilia și-au împărțit zonele de responsabilitate. Astfel, în timp ce dronele RQ-4B ale Forțelor Aeriene zboară preponderent în zona Mării Negre, cele de tip MQ-4C operează în Marea Mediterană.

Acest lucru a devenit cel mai evident pe 25.04.2024, când două drone au îndeplinit simultan misiuni de cercetare în cele două regiuni.

Prima dronă, de tip Northrop Grumman RQ-4B, care a decolat de la Sigonella, s-a deplasat deasupra Mării Negre. Drona din dotarea Forțelor Aeriene ale SUA, cu numărul de înregistrare 10-2045 și indicativul radio FORTE14, evoluează în partea de est a Mării Negre, la sud-vest de Soci.

Cea de-a doua dronă, de tip Northrop Grumman MQ-4C, aparținând US Navy, a zburat în estul Mării Mediterane. Drona, cu numărul de înregistrare 169659 și indicativul radio TRITON19, a survolat toată coasta de est, începând din proximitatea Siriei, unde în portul Tartus se află o grupare navală rusă, până în zona Libanului și a Fâșiei Gaza. 

Comentariul remnmilitaryblog.com: În perioada martie-aprilie 2024, două drone americane de tip MQ-4C Triton au fost aduse din Florida (SUA) la Baza Aeriană Sigonella din Italia.

Prima dronă de acest tip, cu numărul de înregistrare 169659, a sosit pe 30 martie, iar cea de-a doua, cu numărul de înregistrare 169660, pe 19 aprilie.

Inițial, după aducerea primei drone în regiunea Mării Mediterane s-a crezut că va fi vorba despre o misiune de testare a aparatului de zbor fără pilot. Însă, după sosirea celei de-a doua drone a fost clar că Marina americană intenționează să întrebuințeze acest tip de dronă în zona Mării Mediterane pentru o anumită perioadă de timp. Probabil că, cea de-a doua dronă este destinată să asigure capacitatea operațională, în cazul în care prima dronă devine indisponibilă. 

Sursa: itamilradar.com.

Lasă un comentariu