
Vicepremierul ucrainean, Oleksiy Kuleba, a declarat, pe 10.10.2024, că Rusia a atacat infrastructura portuară a Ucrainei de aproape 60 de ori în ultimele trei luni și pare să intensifice aceste atacuri. Potrivit Reuters, a cărei știre a fost preluată și de agenția slovacă de presă TASR, un total de 79 de civili au fost uciși în timpul loviturilor rusești.
“Scopul acestor atacuri constă în reducerea potențialul nostru de export. Aceasta este o încercare deliberată de a provoca o criză alimentară în acele părți ale lumii care depind direct de aprovizionarea cu cereale ucrainene”, a menționat Kuleba într-o postare pe rețeaua de socializare Telegram.
El a adăugat că țintele atacurilor rusești sunt, în principal, infrastructura portuară, nave civile și depozite de cereale.
Kuleba a precizat că atacurile rusești au avariat 300 de instalații de infrastructură portuară, 177 de vehicule și 22 de nave civile. Victimele atacurilor sunt în principal angajați ai porturilor, companiilor de logistică și echipajelor navelor.
“Fiecare atac a fost documentat de autoritățile de aplicare a legii. Iar Rusia va fi trasă la răspundere pentru fiecare crimă împotriva populației civile, umanității și dreptului internațional”, a spus Kuleba. El a subliniat că atacurilor rusești vor avea consecințe nu numai în Ucraina, ci și în țările din Sudul Global, care achiziționează cereale ucrainene.
Miercuri seara, Rusia a atacat nava civilă de containere Shui Spirit în portul Odesa. A fost a treia navă străină atacată de Rusia în ultimele patru zile. Pe lângă Odesa, Rusia atacă în mod regulat infrastructura portuară din Delta Dunării, la granița cu România.