Rușii au folosit o rachetă de croazieră rară 9M729 de la complexul Iskander-M1 în ultimul atac masiv de la Kiev: De ce această alegere este una neobișnuită

Potrivit portalului ucrainean Defence Express, imagini noi cu resturi ale unei rachete sugerează faptul că, în timpul ultimului atac de amploare asupra Kievului, Rusia ar fi utilizat o rachetă rară de croazieră de tip 9M729, folosită în familia 9K720 Iskander-M, în special în configurația Iskander-M1. Acest lucru ridică atât întrebări tehnice, cât și operaționale privind alegerea unei arme atât de valoroase pentru o țintă obișnuită.

Locuitorii din zonă au publicat imagini cu resturi de rachete din noaptea de 24 mai, când o lovitură în masă a vizat teritoriul unei școli din Kiev. O examinare mai atentă a fragmentelor au dezvăluit însemne compatibile cu denumirea 9M729.

Este vorba despre o rachetă de croazieră lansată de la sol, dezvoltată de biroul de proiectare Novator și considerată echivalentul terestru al rachetei cu bazare navală 3M14 Kalibr. În funcție de estimări, bătaia acesteia este cuprinsă între 1.500 și 2.600 km. Această rază extinsă a fost unul dintre principalele motive pentru care, anterior, racheta a fost asociată cu încălcări ale Tratatului INF.

Racheta este lansată folosind sistemul operativ-tactic Iskander. Totuși, 9M729 este semnificativ mai lungă decât racheta de croazieră standard 9M728, măsurând 7,94 metri comparativ cu 7,4 metri. 9M728, cunoscută și sub numele de R-500, are o autonomie mult mai scurtă, de aproximativ 500 km. Această diferență de dimensiune ar face ca 9M729 să fie incompatibilă cu lansatorul standard Iskander-K.

Ca urmare, 9M729 necesită un lansator dedicat mai mare, respectiv 9P701, parte a configurației 9K720 Iskander-M, cunoscută sub numele de Iskander-M1. Fiecare lansator poate transporta, potrivit relatărilor, patru rachete. Livrările către Forțele Armate Ruse au început în jurul anului 2021. Conform planurilor de achiziție anterioare din 2019, Rusia intenționa să pună în funcțiune până la 60 de astfel de lansatoare, deși numărul operațional actual este probabil mai mic.

În total, doar 23 de utilizări confirmate ale rachetei de croazieră 9M729 au fost înregistrate de la începutul invaziei la scară largă în 2022 și până în octombrie 2025. Potrivit informațiilor militare ale Ucrainei, stocul Rusiei cu aceste rachete era estimat la aproximativ 50 de unități în noiembrie 2025. Rapoartele anterioare sugerau o comandă totală de producție de aproximativ 95 de rachete.

Acest lucru face ca 9M729 să fie o armă cu adevărat rară și de disponibilitate limitată în arsenalul rus.

În ciuda rarității sale, Rusia pare să o fi folosit într-un atac asupra Kievului, ridicând întrebări privind raționamentul din spatele utilizării unei rachete atât de valoroase și cu rază lungă de acțiune pentru această țintă. În principiu, rachetele 9M728 mai disponibile din sistemul Iskander-K ar fi putut fi folosite în schimb, păstrând rachetele 9M729 cu rază mai mare de acțiune pentru ținte din vestul Ukrainei.

O posibilă explicație ar consta în lipsa rachetelor standard 9M728. Totuși, acest lucru rămâne neconfirmat, iar în prezent nu există dovezi de încredere privind nivelurile stocurilor sau constrângerile operaționale care să explice utilizarea 9M729 în acest caz.

Surse: en.defence-ua.com, topcor.ru.

Lasă un comentariu