
Ministerul rus al Apărării a informat că duminică, 27 septembrie, în poligonul Chebarkul, a început executarea exercițiilor comune ale forțelor țărilor Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) cu numele de cod Interacțiunea-2026, Căutarea-2026 și Echelon-2026.
“Astăzi, în Federația Rusă, pe teritoriul terenului de antrenament Chebarkul, a avut loc ceremonia de deschidere a exercițiului de comandament și stat major cu Forțele Colective de Reacție Rapidă ale OTSC cu numele de cod Interacțiunea-2026, preccum și a exercițiilor speciale Căutarea-2026 și Echelon-2026”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului, preluat de agenția de stat Tass.
La ceremonie au participat șeful Statului Major Comun al OTSC, general colonel Andrei Serdyukov, secretarul general adjunct al organizației, Mirlan Turgunbekov, șefii contingentelor militare și oficiali invitați.
“Astăzi, evenimentul principal de instruire al acestui an începe pe teritoriul Federației Ruse. Este vorba despre exercițiul comun de comandă și stat major Interacțiunea-2026, precum și de exercițiile speciale Căutarea-2026, cu participarea unor subunități de cercetare, și Echelon-2026 al trupelor logistice”, a precizat Serdyukov.
El a mulțumit conducerii Ministerului rus al Apărării pentru nivelul ridicat de organizare a instruirii militarilor, care permit îndeplinirea misiunilor de antrenament, folosind o gamă largă de arme, echipamente militare și speciale.
“Sunt sigur că antrenamentele pe care le desfășurăm vor contribui și la îmbunătățirea și creșterea pregătirii Forțelor Colective și vor demonstra determinarea OTSC de a asigura securitatea colectivă a statelor membre”, a declarat șeful Statului Major Comun al OTSC.
Reprezentantul conducerii Regiunii Militare Centru din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse, general locotenent Alexander Mashyanov, a subliniat la rândul său că forțele colective de reacție rapidă, în condițiile dificile ale situației politico-militare și ale instabilității regionale, trebuie să fie constant pregătite să desfășoare operațiuni comune în zona de responsabilitate a OTSC.
Potrivit oficialilor militari ruși, exercițiile OTSC se defășoară pe fondul degradării suplimentare a relațiilor internaționale, precum și a apariției unor zone de instabilitate direct la granițele statelor membre, fapt ce contribuie la creșterea provocărilor și amenințărilor la adresa securității militare.
“Condițiile actuale impun necesitatea de a răspunde prompt la schimbările înregistrate în natura și conținutul desfășurării ostilităților. Ghidați de priorități, îmbunătățim componentele de management și formațiunile Forțelor Colective și pregătirea lor pentru acțiuni, cât mai aproape posibil de condițiile reale ale conflictelor armate moderne”, a spus generalul Serdyukov în deschiderea exercițiilor.
După cum a anunțat partea rusă, exercițiile au ca scop pregătirea și desfășurarea unei operațiuni comune pentru localizarea unui conflict armat izbucnit la graniță.
Caracteristicile exercițiilor constau în utilizarea la scară largă a diferitelor tipuri de UAV-uri și sisteme robotizate, precum și în dezvoltarea de acțiuni practice, ținând cont de experiențele obținute în timpul operației militare speciale desfășurate de trupele ruse împotriva Ucrainei.
În desfășurarea exercițiilor OTSC sunt implicate contingente din Republica Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Federația Rusă și Tadjikistan, precum și grupe operative ale Statului Major Comun și Secretariatului OTSC. În total, la activități participă 2.000 de militari și 350 de unități de armamente, echipamente militare și speciale.
Trebuie remarcat faptul că la manevre nu participă militari din Armenia, cel de-al șaselea stat membru al OTSC, care și-a autosuspendat participarea la organizație, acuzând în special partea rusă de lipsa de reacție în timpul conflictului cu Azerbaidjanul pentru enclava Nagorno-Karabah.
Sursa: tass.ru