Pe 05.09.2018, echipaje ale complexelor de rachete de coastă Bastion și Bal, precum și ale instalațiilor de artilerie Bereg din cadrul marii unități de rachete de coastă a Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) au exersat practica “luptei contrabaterie”, în cadrul unor exerciții tactice cu dublă partidă executate în poligoane de arme întrunite ale Regiunii Militare Sud din Republica Crimeea și zona Kuban a Ținutului Krasnodar.
Misiuni similare din partea opusă au îndeplinit echipajele navelor de luptă ale FRMN. În scopul cercetării mijloacelor de foc ale adversarului convențional, în cadrul exercițiilor au fost întrebuințate în mod activ aparate de zbor fără pilot (UAV). Lucrul cu UAV-urile a fost organizat atât la bordul navelor de luptă, cât și în zona de coastă. Pe lângă aceasta, în interesul ambelor părți implicate în exercițiile cu dublă partidă, au îndeplinit misiuni echipaje ale avioanelor de cercetare de tip Su-24MR.
La ordinul comandantului Trupelor Regiunii Militare Sud, general colonel Aleksandr Dvornikov, noua metodică a luptei contrabaterie este implementată nu numai la armatele de arme întrunite, ci și la flotă.
Reducerea la minimum a timpului de cercetare a mijloacelor de foc ale adversarului, realizarea unei eficiențe de 100% a loviturilor și schimbarea operativă a poziției de start sau a poziției de foc, în condițiile unei mascări multilaterale – sunt alte misiuni ordonate de comandantul Trupelor Regiunii Militare Sud.
Misiunea de perfecționare a luptei contrabaterie în sistemul de cercetare și asalt a constituit elemental principal al ieșirilor în teren a marilor unități și unități militare din cadrul Trupelor de Rachete și Artilerie ale Regiunii Militare Sud. În acest an, peste jumătate din misiunile de foc ale artileriei regiunii în timpul ieșirilor în teren sunt îndeplinite în cadrul exercițiilor tactice cu dublă partidă ale subunităților de arme întrunite și ale flotei.
La exercițiile tactice cu dublă partidă ale artileriei de coastă și flotei au participat peste 1.000 de militari, patru nave ale FRMN și aproximativ 50 de complexe de rachete și artilerie, precum și două celule (câte două avioane fiecare) de avioane ale Aviației navale.
Comentariu remnmilitaryblog.com: Probabil, la exerciții au participat subunități din cadrul ambelor brigăzi de rachete și artilerie de coastă din cadrul Corpului 22 Armată – Simferopol al Trupelor de Apărare de Coastă ale FRMN, respectiv Brigada 11 Rachete și Artilerie de Coastă – Anapa și Brigada 15 Rachete și Artilerie de Coastă – Sevastopol.