Departamentul de informare și comunicații în masă al Ministerului rus al Apărării a anunțat că, pe 12.10.2018, la Tashkent, s-a desfășurat întrunirea Consiliului miniștrilor apărării din cadrul CSI. Cu această ocazie, au fost adoptate o serie de măsuri pentru contracararea terorismului internațional și au fost stabilite direcțiile de dezvoltare a sistemelor comune cu destinație militară.
“Deciziile adoptate de Consiliul miniștrilor apărării vor contribui la dezvoltarea cooperării în domeniul apărării și securității. În cursul activității de lucru, a fost făcută o evaluare a situației din regiunea Asiei Centrale și au fost identificate măsurile necesare pentru combaterea terorismului internațional”, a declarat ministrul rus al apărării, general de armată Serghei Șoigu.
“Au fost definite direcțiile de dezvoltare a sistemelor militare comune: apărarea aeriană, cercetarea prin radiolocație, comunicațiile, monitorizarea și evaluarea mediului radiologic, chimic și biologic”, a precizat acesta.
Potrivit declarațiilor ministrului rus al apărării, membrii consiliului au semnat decizii pentru asigurarea cooperării în domeniul zborurilor aviației militare, asigurarea topogeodezică, meteorologică și informativă a Forțelor Armate.
“Reuniunea consiliului a confirmat faptul că, în ceea ce privește cooperarea noastră, există perspective de dezvoltare durabilă. Pentru anul viitor sunt planificate peste 50 de activități comune”, a menționat Serghei Șoigu.
Acesta a subliniat că astfel este asigurată dinamica de cooperare militară, în formatul Consiliului miniștrilor apărării, într-o mare varietate de domenii.